Radiestezia, străveche metodă de diagnosticare
Radistezia este o metodă de diagnosticare alternativă, pentru practicarea căreia e nevoie nu numai de cunoştinţe solide, ci şi de un strop de intuiţie. Radistezia foloseşte anumite indicatoare, cum ar fi baghete sau pendule, care captează vibraţiile organismului. În ce constă? Probabil aţi văzut persoane care are o sîrmă de cupru îndoită în forma literei „V“. Cu această ansă, îndreptată cu vîrful către pacient, persoana respectivă determină bolile de care suferă organismul respectiv. Nu este o metodă de tratament, dar, avînd în vedere că se foloseşte de mii de ani, a devenit o metodă utilă şi destul de sigură de diagnoză.
Fîntînarii corpului uman
Pe la sate mai există încă bătrîni fîntînari care, cu nuieluşa de alun în forma literei Y, detectează locurile cu apă subterană. Principiul biolocaţiei sau al radiesteziei nu este o vrăjitorie, metoda dovedindu-şi eficacitatea în cele mai multe cazuri. Tot cu un instrument în formă de Y se pot face investigaţii pe corpul uman, pentru diagnosticarea stării de sănătate a diferitelor organe. De obicei, cei care folosesc radiestezia sînt bioenergeticienii. Cu ajutorul ansei stabilesc diagnosticul, apoi tratează cu vibraţiile palmelor. Cel ce manipulează instrumentul plimbă ansa pe corpul pacientului, de-a lungul unor meridiane verticale şi orizontale. Acolo unde vîrful ansei se înclină într-o parte, acolo s-a detectat un semnal de boală, o anomalie bioenergetică patogenă. Aceasta se explică prin faptul că organele corpului nostru emit biocurenţi electrici, care circulă pe traseele neuronale. Atunci cînd ansa întîlneşte o perturbaţie a acestor curenţi, va vibra. Acel organ este în suferinţă, are biocîmpul perturbat. Uneori, pacientul nu poate confirma afecţiunea, pentru că aceasta încă nu s-a manifestat. Dar ansa a depistat-o în fază incipientă.
Ansa şi raportorul
Ansa trebuie ţinută în aşa fel între degetul arătător şi degetul mare al mîinii, încît să se poată mişca liber în jurul axei sale. Vîrful său e îndreptat către locul ce urmează a fi diagnosticat. Ansa stă în mîna dreaptă, iar atunci cînd se foloseşte şi raportorul, acesta stă în mîna stîngă. Nu este important dacă radiestezistul stă în picioare sau jos, dar coloana vertebrală trebuie să fie dreaptă. Conform radiesteziei, toate bolile, organele şi remediile au o frecvenţă de vibraţie specială. Ele pot fi exprimate în valori numerice, cunoscute sub numele de ritmuri. Pe aceasta bază, scalele gradate ale instrumentelor radiestezice dau indicaţii exacte referitoare la diagnosticul şi metoda de tratament. Radiestezia nu e o metodă de ghicire, rezultatele ei corespund realităţii. Probabil că vă întreabaţi cît de veridice sînt aceste măsurători. Istoria ne arată că au o precizie foarte mare, în medie, aceasta fiind de 80%, în funcţie de instruirea celui ce face măsurătorile. S-a constatat că femeile au o mare sensibilitate în a folosi radiestezia. Oricine poate face măsurători radiestezice, dar nu oricine poate afla absolut orice informaţie. În timpul diagnosticării, radiestezistul trebuie să-şi inducă o anumită stare pentru a capta rezultatele, dar fără a le influenţa. Capacitate care se dobîndeşte prin antrenament special.
O ştiinţă veche de cînd lumea
Radiestezia este o ştiinţă străveche prin care se mai pot măsura şi identifica surse de apă sau minerale. Se pare că încă din anul 3.000 î.H. radiestezia a fost folosită cu succes. Chiar şi în Biblie avem un exemplu clasic de practică radiestezică atunci cînd Moise a descoperit surse de apă pentru poporul său. Acelaşi lucru îl făceau fîntînarii pentru detectarea surselor de apă. În perioada inchiziţiei era considerată vrăjitorie. În timpul comunismului, în România a fost neglijată, pentru că nu se încadra în concepţia materialistă despre lume, dar după 1989 a cunoscut o puternică dezvoltare. Denumirea ştiinţei a fost dată de abatele Bouly în 1890, iar termenul a fost lansat în anul 1919 de către abatele Bayard, profesor la Univesitatea Catolică din Lille. Peste o jumătate de milion de fîntîni din S.U.A. au fost descoperite de fîntînari. În România, cu ajutorul radiesteziei s-au descoperit aproximativ 50% din zăcămintele de petrol şi aur, între anii 1935-1940 de către ing. Simu Simeon. Acesta este considerat de cei mai mulţi că ar fi chiar părintele radiesteziei din România. El folosea nişte nuieluşe speciale care îi poartă numele.
Instrumentele radiesteziştilor
– Toiagul este unul dintre primele instrumente radiestezice. Se foloseşte în explorări de teren.
– Nuieluşa de alun (sau orice alt lemn elastic) este unealta clasică a fîntînarilor.
– Furcuţa din lemn a fost folosită de Simu Simeon, atunci cînd a trasat contururile unor zăcăminte de ţiţei pentru compania petrolieră Astra.
– Pendulul sideral este un instrument radiestezic foarte sofisticat, folosit în special în Franţa. Greutatea atîrnată e bine să fie un cristal de stîncă. La noi, se foloseşte verigheta pacientului. Există mai multe variante de pendule, printre care cel mai folosit e pendulul cu probe (pentru căutarea zăcămintelor de minereuri şi petrol, atîrnînd un eşantion din minereul căutat deasupra unei hărţi).
– Baghetele în formă de L se folosesc în perechi sau doar una singură. Pot conţine şi eşantioane din materialul căutat.
– Rigla Turenne este o riglă centezimală, cu 2 talere la capete. Se foloseşte pentru compararea a două bucăţi de minereu.
– Morişca inductoare şi compensatorul Maury sînt instrumente radiestezice mai puţin folosite.
– Ansa şi raportorul inventate de românul Claudian Dumitriu sînt cele mai cunoscute şi mai precise instrumente.
Articolul integral în Monitorul Expres
