Material textil care ţine loc de aer condiţionat (video)

Specialiştii de la Universitatea Stanford au dezvoltat cu costuri minime un material pe bază de plastic care, dacă e folosit la confecţionarea hainelor, ar putea răci corpul mult mai eficient decît țesăturile naturale sau sintetice obişnuite. Cercetătorii sugerează că această noua familie de țesături ar putea sta la baza articolelor de îmbrăcăminte care să-i ajute pe oamenii din zonele cu climă caldă, dar fără aer condiţionat, să suporte mai bine temperaturile sufocante.

Dacă organismul se poate răci, şi nu clădirea în care lucrează sau trăiesc, atunci se va economisi energie”, a declarat Yi Cui, profesor asociat de ştiinţa şi ingineria materialelor.

Noile materiale permit corpului să se răcească cu aproape 15 grade Celsius mai mult decît dacă ar purta haine de bumbac.

Materialul se răcește lăsînd transpirația să se evapore, proprietate pe care o au şi alte materiale, însă invenţia de la Stanford oferă şi un al doilea mecanism, revoluționar, de răcire: permite căldurii emisă de organism sub formă de radiații infraroșii să treacă prin materialul textil din plastic. Toate obiectele, inclusiv corpurile noastre, emană căldură sub formă de radiație în infraroșu, invizibilă și benignă. Datorită acestei radiaţii termice devenim vizibili în întuneric, cu ajutorul ochelarilor cu vedere nocturnă.

Pentru acest material, cercetătorii de la Stanford au îmbinat nanotehnologia, fotonica şi chimia pentru a da polietilenei o serie de caracteristici: permite radiațiilor termice şi vaporilor de aer și apă să treacă prin ea și este opacă la lumina vizibilă.

Cercetătorii lucrează acum la crearea de materiale în mai multe culori, texturi și caracteristici.

 

 

Sursa: sciencedaily.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *