Aparatul respiratorŞtiri

Nefumătorii trăiesc cu 8,5 ani mai mult

Fumatul a cel puțin unei țigări pe zi reduce speranța de viață și mai ales numărul anilor cu stare bună de sănătate, reiese dintr-un studiu realizat de Institutul de Sănătate Publică, care a comparat speranța de viață a nefumătorilor în vîrstă de 15 ani, cu cea a fumătorilor de aceeași vîrstă.

Studiul a constatat că bărbaţii de 15 ani care nu au fumat au cîştigat 8,8 ai la speranță de viață, în comparație cu fumătorii. Femeile nefumătoare se pot aștepta să trăiască cu 5,9 ani mai mult decît fumătoarele.

Această diferență se explică prin scăderea mortalității în rîndul nefumătorilor, dar și datorită unei incidențe mai scăzute a anumitor probleme de sănătate. Fumatul crește mortalitatea, dar implică şi o deteriorare a sănătății generale.

Diferența constă în speranța de viață „fără handicap”: + 8,5 ani pentru nefumători și + 4,3 ani pentru nefumătoare.

Acest lucru confirmă faptul că „abținerea de la fumat permite în mod clar extinderea speranței de viață”. Dar, mai presus de toate, studiul arată că „anii cîștigați sînt în cea mai mare parte ani de viață petrecuți în stare bună de sănătate”.

Studiul a fost realizat pe baza datelor colectate de la 30.000 de persoane (fumători și nefumători, femei şi bărbaţi) în cadrul anchetelor naționale din domeniul sănătății din anii 1997, 2001 și 2004. Un fumător este considerat fumător zilnic dacă fumează cel puțin o țigară pe zi.

Speranța de viață calculată pentru fumători presupune că persoana va fuma zilnic întreaga viață. „Dacă renunțăm la fumat, cîștigăm în mod evident mulți ani”, a spus un purtător de cuvînt al institutului.

Sursa: 7sur7.be

Comments

comments

Comentariile sunt închise.