Ştiaţi că?

Ştiaţi că sînzienele…?

– Se spune că scăldatul în infuzie de flori de sînziene (drăgaică) transferă farmecul şi magia florilor asupra femeilor. Cel mai potrivit moment pentru această baie de frumuseţe este cu două zile înainte de luna plină, la ceas de seară.

– În Oltenia, planta era folosită contra herniei şi a frigurilor, în Ţara Făgăraşului, contra hepatitei şi a bolilor nervoase, în Moldova, contra bolilor de piele şi a celor venerice, iar în Transilvania de Nord, contra reumatismului.

Drăgaica a fost foarte apreciata în vremurile stravechi de femeile cu afecţiuni uterine. Planta li se punea femeilor în pat cînd se declanşa naşterea, pentru a micşora durerile facerii.

– Tradiţia populară spune că, de Sînziene, fetele trebuie să culeagă flori de drăgaică din care să facă cununi cu care să împodobească porţile, uşile, ferestrele pentru a aduce în casele lor belşug, sănătate şi noroc. În noaptea de Sînziene fetele îşi pot afla destinul spălîndu-se cu roua curată de pe flori.

– Tratamentul cu infuzie de drăgaică ajută la eliminarea limfei încărcate de toxine. Se urmează o zi da, o zi nu, apoi două zile da, o zi nu şi trei zile da. Se poate repeta, din trei în trei luni. În toată această perioadă nu se consumă carne, nici alcool. Aceeaşi schemă de tratament are efecte benefice şi în cazul dereglărilor neurovegetative, retenţie urinară, calculoză renală, cancer al limbii sau cancer laringian.

– Se spune că bolnavii se încing cu flori de sînziene ca să le ia durerile de şale.

– Ierburile de leac culese în ziua de Sînziene sînt considerate cele mai tămăduitoare.

Comments

comments

Lasă un răspuns