ŞtiriVîrsta a treia

Pacienţii trataţi de medici tineri au mai multe şanse de supravieţuire

Medicii cu vîrste sub 40 de ani ar avea cele mai scăzute rate de mortalitate a pacienţilor lor, potrivit unui nou studiu american.

Potrivit unui studiu condus de Anupam Jena, medic la Harvard Medical School, cele mai multe decese se înegistrează în rîndul medicilor vîrstnici, comparativ cu cei tineri. Studiul se bazează pe datele medicale referitoare la 700.000 de spitalizări care au avut loc între 2011 și 2014, în Statele Unite. În total, 19.000 medicii au fost implicaţi. Profesioniștii din domeniul sănătății au avut o rată medie de mortalitate pentru pacientii lor de 10,8%. Dar pentru medici cu vîrste cuprinse între 50 și 59 de ani, această cifră a crescut la 11,3%. Iar dincolo de vîrsta de 60 de ani, medicii au avut o rată de mortalitate a pacienţilor de 12%, în medie.

Cum se explică această creștere treptată? Oamenii de știință care au realizat acest studiu (publicat în revista British Medical Journal), înclină spre mai multe ipoteze: cazurile cele mai sensibile e posibil să fie încredințate medicilor cei mai experimentați, deci mai în vîrstă. Tot ei se pricep mai puţin la noile tehnologii. În al treilea rînd, autorii studiului nu exclud o posibilă scădere a competențelor, simultan cu înaintarea în vîrstă.

În Franţa, vîrsta medie a medicilor e de 51 de ani. Cei mai în vîrstă sînt ginecologii, cu o vîrstă medie de 60 de ani.

Sursa: topsante.com

Comments

comments

Lasă un răspuns