Alcoolul poate stimula memoria recentă

Se știe că, în doze mari, alcoolul poate provoca pierderi de memorie, dar, deşi este greu de crezut, alcoolul poate îmbunătăți memoria noastră.

Potrivit unui studiu condus de cercetătorii de la Universitatea din Exeter, intitulat „Alcoolul îmbunătăţeşte memoria anterioară“, oamenii care au băut alcool după ce au studiat anumite informații ar fi mai susceptibili de a şi le aminti, decît cei care n-au consumat alcool.

Studiul, realizat pe 88 de persoane împărțite în două grupe, a constat în învățarea unei serii de cuvinte. Primul grup a fost rugat să bea atîta alcool cît a vrut, după ce a învăţat cuvintele, al doilea n-a băut nicio picătură. Cu toate acestea, rezultatele au arătat că a doua zi, participanţii care au băut cu o noapte înainte şi-au amintit mai bine cuvintele învățate, decît cei care n-au băut nimic.

Cu toate acestea, cercetătorii acestui studiu spun că rezultatele ar trebui să fie luate cu precauție, deoarece a fost realizat pe numai 88 de persoane. Și cînd știm că efectele alcoolului asupra corpului sînt atît de rele, recurgerea la alcool nu trebuie promovată nici măcar pentru a ţine minte nişte cuvinte.

Sursa: 7sur7.be

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *