Un hormon le protejează pe femei de gripă

Cercetătorii de la Şcoala de Sănătate Publică Johns Hopkins Bloomberg au descoperit că progesteronul pare suficient pentru a opri efectele cele mai grave ale infecţiei gripale şi, o constatare neașteptată, ajută celulele pulmonare deteriorate să se vindece mai repede. Astfel, acest hormon poate deveni un tratament viabil pentru gripă, la femei.
Liderul studiului, dr. Sabra L. Klein, profesor asociat la Departamentul de Microbiologie şi Imunologie Moleculară arată că: „Întelegerea rolului pe care progesteronul pare să-l joace în repararea celulelor pulmonare ar putea fi foarte important pentru sănătatea femeilor, dincolo de oprirea ovulației”.

Klein şi colegii săi au implantat progesteron la șoareci femele. Au fost apoi infectate cu virusul gripei şi cele care nu au primit progesteron. Ambele seturi de şoareci s-au îmbolnăvit, dar cele care au avut hormonul au prezentat forme uşoare de inflamație pulmonară, funcţia pulmonară a fost mai puţin afectată, iar celulele lor pulmonare deteriorate s-au reparat mai repede.

Cercetătorii au descoperit că progesteronul a fost factor de protecţie împotriva efectelor mai grave ale gripei, prin creşterea producţiei de amfiregulină, o proteină din mucoasa plămînilor. În cazul şoarecilor cărora rezerva de amfiregulină li s-a epuizat, efectele protectoare ale progesteronului au dispărut. Klein spune că nu a fost surprins de faptul că progesteronul a diminuat inflamația și daunele asociate cu gripa. Ceea ce nu se aștepta a fost să constate că hormonul a ajutat la repararea celulelor. S-au găsit efecte similare şi în cazul administrării de progesteron în formă sintetică.

Echipa lui Klein continuă cercetările pentru a studia mecanismul precis prin care progesteronul crește concentrația de amfiregulină în plămîni. Rapoartele Organizației Mondiale a Sănătății arată că femeile de vîrstă reproductivă au de două ori mai multe şanse decît bărbaţii de a suferi de complicaţii produse de virusul gripal. Atunci cînd se îmbolnăvesc de gripă, nivelurile lor naturale de progesteron scad. Conform rapoartelor Organizației Mondiale a Sănătății, mai mult de 100 de milioane de femei tinere adulte din întreaga lume folosesc metode contraceptive pe bază de progesteron.

Sursa: medicalxpress.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *