Unul din patru oameni are o gaură în inimă!
Aproximativ 25% dintre noi avem fără să știm o gaură în inimă, anomalie care poate cauza accidente vasculare cerebrale. Defectul atrial septal, cunoscut sub denumirea populară de gaură în inimă, este cea mai frecventă malfomație cardiacă. Consecinţa este că inima trebuie să pompeze mai mult sînge decît normal din atriul drept spre plămîni. Cu cît trece mai mult sînge prin gaură, cu atît inima va funcţiona mai greu, iar deformaţia va fi mai mare. Uneori o formă severă de ASD poate fi depistată din timpul sarcinii, la un test prenatal. După naștere există cîteva simptome care ar trebui să-i dea unui părinte de gîndit: un copil care nu ia în greutate, respiră accelerat, se învineţeste rapid la nivelul buzelor sau feţei la cel mai mic efort – chiar şi cel de plîns – poate fi suspicionat de o malformaţie cardiacă. În unele cazuri, ASD se va închide în timp şi nu va fi necesar niciun tratament.
Dacă este necesar tratamentul, există două opţiuni. Prima este să se închidă ASD-ul prin operaţie pe cord deschis. Un aparat bypass va prelua activitatea inimii pînă se pune un petic peste gaura dintre cele două atrii. Pentru majoritatea copiilor, această operaţie prezintă risc minim, durata spitalizării fiind, de obicei, cam de o săptămînă, în funcţie de evoluţia copilului.
O altă variantă de tratament este cateterismul. Se foloseşte un cateter care ajunge prin venă în inimă. ASD-ul este închis prin inserarea unui dispozitiv, cateterul se retrage, iar dispozitivul se deschide pe ambele părţi ale găurii, închizînd-o. Această procedură nu este considerată intervenţie chirurgicală, iar copilul nu va trebui să stea la terapie intensivă. Spitalizarea durează 2 sau 3 zile şi nu vor rămîne cicatrici. Majoritatea copiilor se vor reface complet imediat după operaţie.
Fie că a suferit operaţie sau cateterism, copilul ar trebui să ducă o viaţă normală şi sănătoasă, fiind necesar controlul cardiologic ocazional.
Articolul integral în doctorulzilei.ro
Comentariile sunt închise.