Mersul vioi scade riscul de boli cardiovasculare

Potrivit unei cercetări recente, femeile cu vîrsta sub 50 de ani, care fac zilnic o plimbare în ritm alert, prezintă un risc cu 25% mai mic de a dezvolta boli de inimă.

Cu toate că decesele cauzate de boli de inimă în rîndul femeilor cu vîrsta cuprinsă între 25 şi 54 de ani nu sînt foarte frecvente, cercetătorii americani au dorit să afle ce se poate face pentru a îmbunătăţi aceste date. Cercetarea s-a desfăşurat pe parcursul a 20 de ani şi în cadrul ei au participat peste 97.000 de femei a căror vîrstă (la demararea studiului) a variat între 27 şi 44 ani. Criteriile de interes pentru cercetători au fost frecvenţa, durata, intensitatea şi tipul de activitate fizică realizată de participantele la studiu. Concluzia a fost că, în rîndul persoanelor cu cel mai înalt nivel de activitate fizică, incidenţa bolilor cardiovasculare a fost cu 25% mai mică. Pentru a fi benefică, activitatea fizică trebuie să aibă o intensitate moderată, cum ar fi mersul pe jos în ritm vioi. Rezultatele nu au fost influenţate de frecvenţa exerciţiilor fizice, cîtă vreme timpul total, săptămînal, a fost de cel puţin 150 de minute, şi nici de greutatea corporală.

Articolul integral în farmaciata.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *