Anticorp care ajută pacienţii să lupte cu cancerul

Adăugarea unui anticorp experimental la chimioterapia cu medicamentul rituximab pare să restabilească capacitatea de anihilare a cancerului, la anumiți pacienți cu leucemie cu rezistență naturală la medicament, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Duke Cancer Institute.

Studiul, publicat în revista PLOS ONE, a testat noul anticorp pe sîngele a 11 pacienți cu leucemie limfocitară cronică şi pune bazele unui studiu clinic de fază 1, care va începe anul viitor, vizînd tumori solide avansate, inclusiv cancere pulmonare, de sîn și de colon.

Această lucrare se bazează pe constatările anterioare conform cărora unii pacienţi sînt rezistenţi în mod natural la chimioterapia cu rituximab”, a declarat autorul principal, dr. Edward F. Patz. „Medicul acționează parțial printr-un mecanism imunitar care determină celulele canceroase să moară. La unii oameni, acest mecanism imunitar este dezactivat.”

În studiile anterioare, Patz şi colegii au identificat un anticorp împotriva unei proteine numită factor complement H, sau CFH, care lucrează pentru a proteja celulele. Echipa lui Patz a constatat că persoanele care au anticorpul au o capacitate naturală de a lupta împotriva cancerului, deoarece anticorpul oprește sistemul de securitate al unei celule canceroase și o face mai vulnerabilă la medicamente sau luptători imuni.

Unul dintre medicamentele pe care acest anticorp le-ar putea ajuta este rituximabul, care este utilizat pentru a trata leucemia, dar la unii pacienți are un efect limitat. Pentru a testa această abordare, cercetătorii au stabilit mai întîi dacă pacienţii cu leucemie au fost sensibili la rituximab, pe baza unei analize a leucocitelor din sînge. Zece dintre cei 11 pacienți nu răspundeau la rituximab.

Dar cînd anticorpul CFH experimental a fost adăugat la rituximab, cinci din cei 11 pacienţi (45%) au avut o creştere semnificativă a procesului de anihilare a celulelor canceroase.

Aceasta este o abordare combinată şi se pare că elimină protecţia imunitară a celulelor canceroase. Pacienții care au fost rezistenți la rituximab au devenit sensibili la rituximab”, a spus Patz.

Sursa: medicalxpress.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *