Ştiaţi că cidrul…?
- Cidrul de mere este una dintre cele mai vechi băuturi naturale produse de om.
- Părintele medicinei, Hipocrate, îl socotea un veritabil antibiotic.
- Romanii, în campaniile de cucerire a teritoriilor din Marea Britanie de astăzi, au găsit populaţii autohtone care fabricau deja această băutură de care, se spune, şi Cezar s-a îndrăgostit.
- În mănăstirile Evului Mediu se producea cidru în cantităţi uriaşe nu doar pentru consumul călugărilor, ci şi pentru comerţ.
- În secolul XIV, copiii erau botezaţi în cidru, considerat mai curat şi mai pur decît apa.
- Prin anii 1800, cidrul era recomandat, alături de bere şi chiar cafea, pentru a ajuta tinerele mame în perioada lactaţiei.
- În secolul XVII, o parte din salariul muncitorilor de la ferme era plătit în cidru de mere.
- Primii care au produs cidru de mere în mod intensiv au fost celţii, apoi bretonii şi normanzii.
- Căpitanul James Cook avea obiceiul să aibă cidru la bordul vaselor pe care-l dădea marinarilor ca remediu împotriva scorbutului (lipsa vitaminei C în organism).
- Astăzi, ţara în care cidrul e băutură extrem de populară este Marea Britanie, deţinătoarea recordului pentru cel mai mare consum de cidru per capita şi sediul celor mai mari companii producătoare din lume de cidru, cu un conţinut de alcool de pînă la 40%. Şi în Franţa cidrul e apreciat. În Spania, este celebru sortimentul din pere.