Medicamentele lunii august
În luna august se culeg unele dintre cele mai preţioase leacuri verzi: afinul, anasonul, ghinţura, angelica, tătăneasa, coada-racului. Femeile de la sate pornesc pe dealuri, prin zăvoaie şi crînguri, în căutarea ierburilor de leac. Le usucă, apoi le păstrează în cămară pentru bolile de peste an. În această vară, veţi avea şi dumneavoastră ocazia de a vă întîlni cu aceste plante-medicament. Cînd mergeţi la ţară, sau în drumeţie pe munte, nu ezitaţi să culegeţi nişte plante medicinale. Iată cum le recunoaşteţi, la ce afecţiuni sînt bune şi cum să preparaţi din ele leacurile din popor.
Afinele, leac pentru diabet
Fructele afinului se culeg acum, în august, iar frunzele pînă în octombrie. O porţie de afine valorează cît 3-4 casete cu vitamine, cu specificaţia că vitaminele A, E, F, PP şi B (B1 şi B2) conţinute de afine sînt mult mai uşor de asimilat, deoarece sînt în formula naturală. Ca acţiune terapeutică, aceste fructe-medicament au un efect neobişnuit de puternic. Fructul proaspăt de afin, dar mai ales cel uscat, ajută la regenerarea vaselor de sînge, la normalizarea glicemiei şi la regenerarea purpurei retinei, creşte sensibilitatea fotoreceptorilor de la nivelul ochiului, neutralizează infecţiile din intestin, dilată uşor vasele coronare, protejează organismul contra radioactivităţii. Deoarece scade glicemia, e foarte indicat diabeticilor. Iată în ce afecţiuni se folosesc cu succes fructele de afin: arteroscleroză cerebrală, tulburări de circulaţie encefalică, diaree, enterocolită de fermenţie. Făcînd o cură de afine proaspete de 300-500 grame zilnic, sub formă de pulbere sau de ceai, afinele vindecă oxiuroza, infecţiile urinare, tulburări ale vîrstei a treia, arterite ale membrelor inferioare, sechele după infarct, coronarite, candidoza bucală şi digestivă, tulburări produse de folosirea antibioticelor, faringite, stomatite, afte, gută, calculoză renală.
Cicoarea purifică sîngele
Cicoarea este utilizată pentru părţile aeriene, culese în august, şi rădăcinile, recoltate în septembrie-octombrie. Indicaţii: intern – angiocolită, colecistită, constipaţie, astm bronşic, bronşită, diskinezie biliară, enterocolită, furunculoză, hepatită cronică, insuficienţă cardiacă cu edem, tuse, şi extern – gută, reumatism, seboree, stomatită. În tradiţia populară, frunzele crude se puneau pe răni şi tăieturi, ca şi petalele florilor, uneori plămădite în untdelemn. Decoctul florilor se folosea contra afecţiunilor oculare, iar ceaiul, contra durerilor abdominale, a durerilor de dinţi, pentru calmarea durerilor canceroase şi scăderea tensiunii arteriale. Din flori, amestecate cu trifoi roşu se făcea un ceai pentru dureri de cap. Pentru ficat şi curăţirea stomacului se bea primăvara sucul stors din frunzele fragede. Rădăcina de cicoare se folosea la durere de inimă. Se pisa şi se fierbea în apă sau rachiu şi se bea. Cicoarea are un uşor efect antibiotic, dar e un bun dezinfectant, cicatrizant, purificator al sîngelui, tonic general. Pentru toate afecţiunile se recomandă consumul frunzelor în salate. Cicoarea e şi un înlocuitor de cafea. Se prăjesc rădăcinile, se fac praf şi se prepară cafeaua după reţeta obişnuită. O cură de 2 săptămîni cu ceai de cicoare ajută uimitor la creşterea secreţiei de bilă, a celulelor hepatice diminuate, mai ales în cazul consumatorilor de alcool.
Coada-racului, leac pentru orice durere
Coada-racului se culege cel tîrziu pînă în septembrie. Are mai multe denumiri populare: argentină, argintică, argintel, buboasă, buruiană de scrînteli, buruiana-junghiurilor, coada-dracului, iarba-gîştii, scrîntitoare de baltă. După cum îi zice şi numele tradiţional, e bună la scrînteli şi contra infectării rănilor. Frunzele se pisau în untură şi se lega cu ele zona afectată. Ceaiul din tulpini florifere sau din frunze se lua contra durerilor de stomac, de pîntece şi a frigurilor. Se mai folosea contra eczemelor şi la băi, pentru întărirea oaselor copiilor care nu puteau sta în picioare. Intern era bun contra arsurilor de stomac. Datorită conţinutului mare în tanin, coada-racului este un bun astringent, favorizează coagularea sîngelui, fiind foarte utilă în hemoragii. Are acţiune spasmolitică asupra musculaturii netede fiind utilă în orice durere, antiseptic gastric şi intestinal, împiedică formarea de calculi. E analgezic, hemostatic, antidiareic. Extern: antiseptic, cicatrizant, hemostatic. Planta nu trebuie să lipsească din farmacia verde a oricărui bolnav de anemie, artrite, arsuri, calculoză renală, cancer uterin sau de colon (spălături şi clisme de 2 ori pe zi cu infuzie mai concentrată), colici gastrice, convalescenţă, diaree, dismenoree, dureri abdominale, dureri menstruale, dureri stomacale, dureri uterine, eczeme, enterocolite, hemoroizi, hipermenoree, inflamaţii gingivale, lăcrimarea ochilor, leucoree, menstruaţii abundente, osteoporoză, paraziţi intestinali, reglarea menstrelor, ten seboreic, ulceraţii cutanate. Se pune o linguriţă de plantă mărunţită în 250 ml apă rece. Se fierbe timp de 15 minute după care se strecoară. Se pot consuma 2 ceaiuri pe zi, preferabil după mese.
Anasonul, cel mai bun expectorant
Angelica, planta care combate intoxicaţiile
Anghinarea, stimulent hepatic şi biliar
Ghinţura galbenă, bună în anemii
Tot acum începe recoltarea plantei numită ghinţură galbenă, extrem de benefică în anemie, colecistită, diskinezie biliară, gripă, oboseală, răceală. Ceaiul se prepară dintr-o jumătate de linguriţă de rădăcină mărunţită, se pune la macerat la rece într-o cană cu apă. Se lasă să stea cel puţin 8 ore, apoi se strecoară şi se bea în 3 porţii cu o jumătate de oră înainte de masă. O jumătate de linguriţă de pulbere luată cu un pahar de apă ajută la combaterea viermilor intestinali.
Inul, de ajutor rinichilor
Inul se recoltează chiar în această lună. Fructele se culeg cu ajutorul unui pieptene de metal. Indicaţii: calculoză renală, cistită, colită, constipaţii. Extern: abcese, arsuri, furunculoză.
Levănţica, un calmant natural
De la lavandă se culeg doar florile care se folosesc sub formă de infuzie, cu acţiune calmantă asupra sistemului nervos, recomandîndu-se în neurastenie, migrene şi boli de inimă care au la bază un substrat de origine nervoasă. În acelaşi timp, ceaiul de levănţică măreşte diureza, secreţia biliară, putînd fi folosit în amestec cu alte plante pentru tratamentul bolilor de rinichi şi ficat. Reglează circulaţia sîngelui şi are acţiune cicatrizantă, antiseptică şi dezinfectantă. Ajută în insomnii. Suprimă senzaţia de durere, elimină gazele intestinale, vindecă afecţiunile respiratorii, combate afecţiunile dermatologice şi viermii intestinali. Din florile de levănţică se mai prepară un oţet aromatic, cu care se fac frecţii la răceală şi stări febrile. Florile alungă moliile şi parfumează plăcut hainele, întăresc firul de păr.
Articolul integral în monitorulexpres.ro
