Încălzirea globală influenţează naşterile
Cercetătorii au descoperit că expunerea la temperaturi ridicate în timpul sarcinii creşte riscul de a da naştere unor copii cu greutate scăzută şi înainte de termen. De asemenea, studiile arată că încălzirea globală dramatică ar putea duce la naşterea unor copii mai puţin sănătoşi pe termen lung.
În primul trimestru de sarcină pot apărea simptome din cauza schimbărilor climatice care produc dereglări hormonale, precum scăderea apetitului, scăderea în greutate, greaţă, vărsături, crampe abdominale, infecţii vaginale, dureri de cap, durere la nivelul sînilor. În al doilea trimestru, simptomele rămîn aceleaşi în mare parte, însă se accentuează creşterea în greutate, ameţeala, retenţia de lichide, crampele abdominale, hemoroizii, infecţiile vaginale, durerile de spate, durerile de cap, insomnia. Al treilea trimestru de sarcină poate fi un coşmar din cauza modificărilor hormonale create de temperaturile ridicate. Femeile însărcinate pot suferi de arsuri abdominale, indigestie, constipaţie, ameţeală, umflarea membrelor, retenţie de lichide, hemoroizi, infecţii vaginale, dureri de spate, dureri de cap, insomnie, disconfort în timpul somnului, urinarea frecvenţă, tumefierea articulaţiilor, crampe ale membrelor inferioare, creşterea tensiunii arteriale, căderea părului, anemie. Mai pot apărea avortul spontan, deshidratarea, hipersensibilitatea, contracţii prematură în primele luni, dezlipirea placentei, insuficienţă renală. Nou-născutul este sensibil la temperaturi prea ridicate sau prea scăzute, din cauza capacităţii sale limitate de reglare a temperaturii. Deshidratarea, afecţiuni renale, naştere prematură, greutate mică la naştere sînt asociate cu expunerea la căldură a mamei în timpul sarcinii.
Cercetătorii de la Universitatea Ben-Gurion din Negev şi Universitatea Harvard au studiat legătura dintre greutatea la naştere a copilului şi temperatura aerului în timpul sarcinii. Rezultatele au arătat că o creştere de 8,5 grade C în ultimul trimestru cu expunere medie a fost asociată cu o scădere de 170g din greutatea nou-născutului.
Un studiu realizat în anul 2012 a constatat că atunci cînd temperaturile cresc în ţară, se nasc mai multe fetiţe decît băieţi. Explicaţia posibilă ar fi ca temperatura influenţează procesul de formare a zigotului. Mamele care aşteaptă băieţei au o sarcină mai grea, iar schimbările climatice bruşte ar putea duce la imposibilitatea de a duce la bun sfîrşit o astfel de sarcină.
Conform sepcialiştilor suedezi, fluctuaţiile rapide şi mari de temperatură ar putea duce la scurtarea vieţii oamenilor şi la dificultăţi de reproducere. Studiul concluzionează că mamele sînt mai susceptibile de a suferi un eşec în sarcina cu fetuşii de sex masculin atunci cînd este cald şi de a avea un succes al sarcinii atunci cînd este frig.
Articolul integral în csid.ro