Tămîia, ingredientul cu care cercetătorii speră să vindece cancerul
Cercetătorii de la Universitatea Medicală din Carolina de Sud testează tămîia pentru capacitatea acesteia de a învinge cancerul de sîn și de colon.
Tămîia (din genul Boswellia) este de fapt o rășină de copac, foarte apreciată în istorie și astăzi ca produs comercial, medicament, agent de purificare și de parfumare.
Cercetătorii Ingrid Bonilla şi Nancy DeMore studiază această substanţă exotică în laborator, ca tratament contra dezvoltării celulelor cancerului de sîn.
DeMore spune că acidul boswellic, extras din tămîia indiană, poate reduce inflamația. Interesant, structura chimică a acidului boswellic este similară cu a altor medicamente antiinflamatorii cum ar fi ibuprofenul (dar probabil fără efectele secundare ale acestuia).
În cadrul studiului, pacientului i se va administra un tratament pe bază de tămîie, înainte de operație.
„Biopsia tumorei care a stat la baza diagnosticului de cancer înainte de tratament va fi comparată cu cea a tumorei luată în timpul intervenției chirurgicale, după tratament. Acest lucru ne va permite să evaluăm dacă boswellia schimbă biologia tumorii. ”
DeMore a studiat curcumina (din turmeric), ca potenţial medicament contra cancerului, deoarece opreşte creşterea vaselor sanguine în tumori, ceea ce reprezintă o abordare comună a tratării tumorilor în lumea medicală.
„Vom studia produsele naturale într-un studiu clinic bine conceput pentru a dovedi dacă există sau nu un beneficiu. Nu știm dacă va funcționa”, a spus ea.
Sursa: naturalblaze.com
Comentariile sunt închise.