Coenzima Q10, suplimentul inimii
Coenzima Q10, descoperită acum 50 de ani, este unul dintre cele mai puternice antioxidante, îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi, ceea ce l-a făcut celebru, ameliorează simptomele cardiace. Mai mult, coenzima Q10 luptă cu cancerul şi redă vigoarea organismului. Folosită pe termen lung, se transformă într-un adevărat elixir al longevităţii. Practic, coenzima Q10 întinereşte.
O vitamină care face minuni
Coenzima Q10 a fost descoperită în 1957, dar n-a avut parte de la început de aprecierea meritată. Spre sfîrşitul anilor ’80, cercetările făcute asupra unui grup de bolnavi de inimă carora li s-a administrat Q10 au demonstrat o ameliorare considerabilă asupra tuturor formelor de cardiomiopatii. Astfel, a început să fie folosită pe scară largă, iar în prezent, în Japonia, este principalul tratament aplicat celor afectaţi de boli cardio-vasculare, sistem imunitar deficitar, ulcer duodenal, aparat respirator, tulburări psihiatrice. Q10 este o substanţă liposolubilă cu caracteristici de vitamină, prezentă în fiecare celulă a organismului, unde îndeplineşte două funcţii majore: cel de producere de energie şi cel de antioxidant puternic. Diferenţa între Q10 şi alte vitamine este că prima este sintetizată în corp, în timp ce vitaminele tradiţionale trebuie obţinute prin aport dietetic. Concentraţii maxime de coenzima Q10 au fost constatate în inimă, ficat şi în celulele sistemului imunitar, adică în organele cu cerinţele energetice maxime, acestea fiind şi cele mai sensibile la deficienţa acestei substanţe.
Ce rol are Q10?
După vîrsta de 20 de ani, producţia de coenzima Q10 la nivelul organismului se reduce, însă cerinţele acestuia cresc. De aceea, un aport suplimentar de Q10 este necesar. Această coenzimă are efect atîta timp cît o consumi. Ca orice vitamină, nu se stochează, iar dacă prisoseşte, se elimină. Acţionează în momentul în care ai nevoie, dar cînd nu mai iei comprimatul, concentraţia din sînge se reglează la nivelul pe care în mod normal organismul tău îl are. Un fel de vrăjitor, care ştie exact cînd să apară, să dreagă situaţia şi să se retragă. Studiile clinice arată că această substanţă este foarte eficientă în lupta organismului împotriva radicalilor liberi şi protejează împotriva efectelor distrugătoare ale razelor UV la nivelul membranei celulare. De aceea, Q10 este foarte eficientă în tratamentele dermatologice, fiind prezentă într-o gamă largă de creme care penetrează straturile celulare ale pielii şi o protejează de degradarea oxidativă şi, deci, de apariţia ridurilor.
Leac universal
Fiind un antioxidant puternic, coenzima Q10 este capabilă să reducă dimensiunea tumorilor canceroase, să minimizeze urmările atacurilor cerebrale şi vasculare. Stimulează metabolismul organismului şi favorizează slăbirea ponderală prin arderea rapidă a caloriilor, influenţează pozitiv fertilitatea masculină, reduce sensibil hipertensiunea arterială. Inhibă sinteza colesterolului, scade glicemia. De aceea, Q10 se recomandă în stări de oboseală, sportivilor, preventiv şi curativ în boli cardiovasculare. Este eficientă în tratamentul parodontozei, afecţiuni ale ficatului şi pancreasului, alergii, astm, diabet zaharat, boli degenerative ale sistemului nervos central, Alzheimer, schizofrenie, cancer, SIDA.
Sporeşte şansele vindecării de cancer
Există numeroase studii care au relevat o asociere între diferite forme de cancer şi nivele scăzute de coenzima Q10. Se presupune că efectul anti-canceros al coenzimei se manifestă prin stimularea sistemului imunitar. Administrarea de coenzima Q10 alături de tratamentul convenţional are rate mai bune de vindecare a cancerului mamar. S-a dovedit că e eficientă în reducerea mortalităţii prin cancer şi leucemie, dar şi în reducerea efectelor secundare provocate de chimioterapie. Încă din 1994, cercetătorii canadieni au arătat că un consum suplimentar de Q10 încetineşte procesul de moarte programată a celulelor aflat în strînsă legătură cu bolile degenerative şi SIDA.
Elixir de viaţă lungă
Q10 a dat rezultate miraculoase şi în încetinirea procesului de îmbătrînire. S-a demonstrat că această substanţă poate reduce cu 80% viteza normală de îmbătrînire a organismului. Efectele anti-îmbătrînire se manifestă practic prin creşterea nivelului energetic, stimularea imunitară şi blocarea acţiunii radicalilor liberi care produc degenerarea celulei. Deci putem amîna procesul de îmbătrînire prin adoptarea unei diete bogate în coenzima Q10 şi prin suplimentarea acestui antioxidant miraculos. În mod normal, doza zilnică de Q10 este de 1-2 capsule pe zi, adică 10-20 mg. Studiile arată că, pentru profilaxia bolilor cardiace, este necesar un aport de 60 mg/zi de Q10 de la vîrsta de 36 de ani pînă la 60 de ani, şi astfel vă veţi asigura că nu veţi deveni niciodată cardiaci.
Surse de Q10
Găsim coenzima Q10 în peşte (macrou, sardine şi ton), carne de vită, pui, oaie şi organe de animale (inimă, ficat), ouă, alune, creveţi, lapte. Dintre verdeţuri, bogate în Q10 sînt spanacul, broccoli, varza, ceapa, usturoiul, morcovii, vinetele, cartofii, soia, seminţele de floarea-soarelui, grîul, uleiul de susan, de soia şi porumb. Din păcate, prin gătire şi transformare termică, o mare cantitate de Q10 se distruge. De asemenea, trebuie ştiut că producţia de Q10 în organism este stimulată de vitamina E şi de beta-caroten. Pe piaţa farmaceutică, se găsesc flacoane cu capsule de Q10 cu care putem suplimenta necesarul din această substanţă vitală. Există însă, şi cîteva cazuri în care Q10 trebuie administrată cu prudenţă: la femeile gravide şi mamele care alăptează şi care trebuie să consulte medicul curant înainte de a începe consumul de Q10. Altfel, nu se cunosc reacţii secundare şi este recomandat persoanele de orice vîrstă. Efectul consumului de Q10 începe să se manifeste doar după o perioadă de cîteva săptămîni. Excepţie fac cazurile în care deficitul de Q10 este sever, cînd efectul terapeutic poate apărea chiar în primele zile de tratament.
Frumuseţe fără riduri
• Pentru tenul ridat, tern, lipsit de elasticitate şi catifelare, dar şi pentru păstrarea frumuseţii chipului, secretul se numeşte coenzima Q10. În plus, tratamentul cu Q10, intern sau pe bază de creme, are avantajul că este benefic pentru toate tipurile de ten. Efectele sînt uimitoare, pielea îşi recapătă tinereţea, se stopează degradarea colagenului din piele şi implicit formarea ridurilor.
Articolul integral în Monitorul Expres
Comentariile sunt închise.