Mame şi copiiŞtiri

A fost creată melodia care-i face pe copii să rîdă

Experții şi-au unit forțele pentru a răspunde la o întrebare care interesează orice părinte: ce fel de muzică le place copiilor?

Caspar Addyman, expert în dezvoltarea copilului, şi Lauren Stewart, psiholog muzical, au analizat cunoştinţele existente despre preferințele micuţilor în materie de muzică, pentru a găsi parametrii ideali ai hit-ului pop „dovedit că îi face pe copii fericiţi”.

După cercetări ample, cei doi au angajat-o pe Imogen Heap, cîştigătoarea premiului Grammy, compozitor și solist, mamă a unei fetiţe de 18 luni, ca să compună o melodie după următoarele reguli de bază: să fie într-o cheie majoră, să fie simplă și repetitivă, destul de dinamică pentru a menţine copilul surprins și conectat, să aibă un tempo mai rapid (reflectînd ritmul cardiac al unui copil, care este mai rapid decît al adultului) și să aibă o voce feminină plăcută, drăgăstoasă şi plină de viață, înregistrată în prezența unui bebeluş real. „Studiile anterioare au arătat că bebeluşii au tendinţa să rezoneze la tonurile pe care femeile le folosesc adesea în preajma sugarilor”.

Rezultatul a fost Happy Song. Priveşte acest film şi vei vedea că are efect.

Sursa: time.com

Comments

comments

Lasă un răspuns