BoliInvestigaţii medicaleOase şi articulaţiiUtile

Picioarele cu aceste forme sînt predispuse la o boală dureroasă

Gonartroza este o boală degenerativă a articulaţiei genunchiului, care face parte din familia artrozelor. Prin artroză se înţelege de fapt distrugerea cartilajului articular din interiorul unei articulaţii.

Gonartroza este o boală de uzură, de aceea apare mai frecvent la persoanele în vîrstă.

Cauze

  1. dezaxarea membrului inferior. Foarte multe persoane au din naştere picioarele fie în formă de X, fie în formă de paranteză, adică axul membrului inferior este strîmb. Acest lucru duce în timp la repartizarea neuniformă a presiunilor din interiorul articulaţiilor genunchiului, cu suprasolicitarea unuia dintre compartimente şi cu iniţierea unui proces de uzură prematură a cartilajului articular.
  2. leziunea meniscului dîn urma diferitelor traumatisme. Intervenţia pentru scoaterea porţiunii rupte a meniscului duce la constituirea unor repartiţii anormale a presiunilor articulaţiei, determinînd apariţia gonartrozei, mai ales dacă operaţia s-a produs la vîrstă tînără.
  3. fracturile la nivelul platoului tibial, adică la nivelul oaselor scheletice care intră în componenţa articulaţiei genunchiului.

Simptome

  1. durerea. În prima fază a gonartrozei, durerea este de cauză mecanică, atunci cînd pacientul stă în picioare sau merge o distanţă mai mare. Pe măsură ce boala evoluează, durerea apare în perioada de repaus sau noaptea, pacientul nemaiputîndu-se odihni.
  2. limitarea mobilităţii. Pacientul nu mai poate face anumite mişcări care ţin de mobilitatea genunchiului.
  3. modificarea formei articulaţiei (apare mai tîrziu).

Diagnostic

Principala modalitate de diagnosticare a gonartrozei este examenul radiologic. Se fac radiografii la ambii genunchi, pentru comparaţie. Prin examenul radiologic pot fi diagnosticate inclusiv fazele incipiente ale bolii.

Tratament

  1. Faza prechirurgicală. Constă în tratament medicamentos antiinflamator (şi injectarea de substanţe vîsco-elastice, care scad coeficientul de frecare între cele două suprafeţe articulare, reducînd uzura mecanică a cartilajului) şi recuperare medicală (belneo-fizio-terapeutică)
  2. Faza chirurgicală, în care medicamentele nu-şi mai fac efectul. Se poate recurge la artroscopie, adică o intervenţie endoscopică în care se face o abraziune a cartilajului articular şi o spălare a articulaţiei. De asemenea, în situaţiile grave, are loc înlocuirea articulaţiei cu o proteză de genunchi.

Perioada post operatorie presupune recuperarea prin gimnastică medicală. Aceasta îi conferă pacientului mobilitatea articulară şi redobîndirea forţei musculaturii care acţionează articulaţia respectivă.

Articolul integral în sanatateatv.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns