Copiii de la ţară sînt mai feriţi de boli inflamatorii intestinale

Un nou studiu a constatat că persoanele care trăiesc în gospodăriile rurale sînt mai puțin susceptibile de a fi diagnosticate cu boli inflamatorii intestinale, faţă de cele care trăiesc în gospodării urbane.Cercetarea arată şi că petrecerea primilor 5 ani de viaţă într-o gospodărie rurală este legată de un risc mai mic de a dezvolta boala inflamatorie intestinală (BII) mai tîrziu în viaţă. Studiul, publicat în Jurnalul American de Gastroenterologie, a fost realizat la Institutul de Cercetare al Spitalului de Copii din Eastern Ontario, Ottawa, și cîteva alte centre de cercetare din Canada.

BII este un grup de boli în care intestinul, sau tractul gastro-intestinal, se deteriorează ca urmare a inflamației cronice. Cele două categorii principale de BII, boala Crohn și colita ulcerativă, au atît caracteristici similare, cît și distincte. De exemplu, boala Crohn poate afecta orice parte a tractului între gură și anus, în timp ce colita ulceroasă afectează numai colonul sau intestinul gros și rectul. În boala Crohn, inflamația poate să apară în toate straturile intestinului, în timp ce în colita ulcerativă apare numai în stratul cel mai intim al colonului.

Simptomele BII includ diaree persistentă şi dureri abdominale, uneori cu scaune sîngeroase sau sîngerări din rect, oboseală și pierdere în greutate.

Oamenii de știință nu știu exact ce cauzează BII, dar suspectează că apare din cauza unei reacții imune defectuoase care atacă în mod eronat propriul țesut al organismului pentru a provoca inflamații. Ei sugerează că o astfel de reacție ar putea fi declanșată de factori de mediu la care unii oameni sînt mai responsivi datorită predispoziţiei genetice. În Statele Unite, aproximativ 3 milioane de persoane (1,3% dintre adulți) trăiesc cu BII. Aceasta reprezintă o creștere semnificativă față de cele 2 milioane raportate pentru anul 1999. În Canada, unde a fost efectuat noul studiu, există aproximativ 233.000 de persoane care trăiesc cu BII. Canada are una dintre cele mai mari incidenţe de BII din lume, iar ratele continuă să crească – în special în cazul copiilor foarte mici, notează autorii.

În studiul lor, cercetătorii explică faptul că ratele de BII au crescut şi în alte părţi ale lumii în ultimii 50 de ani. Ei sugerează că o urbanizare sporită ar putea fi un motiv, probabil datorită influenței asupra compoziției microbilor din intestin, în special în copilăria timpurie.

Astfel, echipa a decis să efectueze un studiu bazat pe populație, utilizînd date validate din dosarele medicale oficiale, pentru a evalua riscul de BII la persoanele care locuiesc în Canada, pe baza reședinței rurale sau urbane.

În primul rînd, ei au analizat legătura dintre domiciliul rural și cel urban și diagnosticul de BII și apoi au evaluat măsura în care dacă s-a continuat să se trăiască într-un mediu rural sau urban după naștere, a crescut riscul de a dezvolta BII mai tîrziu în viață.

Copiii par a fi mai puțin expuși riscului de a dezvolta BII dacă locuiesc într-o gospodărie rurală, în special înainte de vîrsta de 10 ani. Acest efect este deosebit de puternic la copiii crescuţi într-o gospodărie rurală în primii 5 ani de viaţă, explică autorul principal, pediatrul Eric Benchimol.

Sursa: medicalnewstoday.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *