BoliCancerCreier şi sistem nervosLa birouPsihologieŞtiri

Joburile stresante pot proteja sănătatea

Un loc de muncă stresant ar putea fi benefic pentru sănătate, spun experţii de la Kelley School of Business de la Universitatea din Indiana. În cadrul studiului, au fost monitorizaţi mii de muncitori pe o durată de șapte ani.

S-a constatat că aceia care, în jobul lor stresant, au avut parte de libertate și control asupra deciziilor, au prezentat un risc de deces cu 34% mai mic decît angajaţii cu cariere mai puţin stresante. Studiul a mai constatat că angajaţii care au locuri de muncă stresante, dar cu puțină libertate în luarea deciziilor, au fost cei mai susceptibili să aibă probleme de sănătate și să moară mai devreme. Mai mult de jumătate din decese au fost cauzate de cancer, în timp ce 22% au fost rezultatul unor probleme ale sistemului circulator, cum ar fi insuficienţa cardiacă, iar 8% din decese au fost determinate de problemele sistemului respirator. Stresul poate fi un avantaj doar atunci cînd oamenii au libertate și control la locul de muncă.

Cercetătorii au mai aflat că un loc de muncă cu mari exigenţe în care nu se deţine controlul îi poate determina pe oameni să mănînce sau să fumeze mai mult pentru a face față.

Cercetătorii consideră că rezultatele au arătat că restructurarea locurilor de muncă pentru a oferi mai mult control angajaților ar putea fi benefică pentru afacere și angajați. Pentru evitarea consecinţelor negative asupra sănătăţii, angajaţilor ar trebui să li se permită să-și stabilească propriile obiective, propriile programe, propria prioritizare a luării deciziilor. În acest caz, un loc de muncă stresant poate deveni energizant. Stresul devine ceva ce îţi place.

Sursa: telepgraph.co.uk

 

Comments

comments

Lasă un răspuns