Tratamentele de fertilitate dăunează sănătăţii copilului

Cercetătorii de la Universitatea Ben-Gurion din Negev, Israel, au descoperit că bebeluşii născuţi din mame care au urmat tratamente de fertilitate prezintă un risc crescut de a dezvolta mai multe tipuri de cancer şi tumori (neoplasme).

Potrivit Societăţii Americane de Cancer, cele mai frecvente neoplasme pediatrice sînt leucemia, tumorile creierului şi măduvei spinării, neuroblastoamele, tumorile Wilms şi limfomul (Hodgkin şi non-Hodgkin).

Studiul, publicat în numărul din martie al Jurnalului American de Obstetrică şi Ginecologie, a reprezentat o analiză de tip cohortă a copiilor născuţi între 1991 şi 2013 la Centrul Medical Universitar Soroka din Beer-Sheva, Israel.

În Israel, toate intervenţiile de fertilitate, care includ fertilizarea in vitro (IVF) şi inducerea ovulaţiei (OI), sînt acoperite în întregime de asigurările de sănătate, permiţînd cetăţenilor din toate mediile accesul la aceste tratamente”, spune dr. Eyal Sheiner, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Medicale.

Din cei 242.187 de nou-născuţi din studiu, 237.863 (98,3%) au fost concepuţi spontan, 2,603 (1,1%) prin fertilizare in vitro şi 1.721 (0,7%) după tratamentele de inducere a ovulaţiei.

În timpul perioadei de urmărire de aproximativ 10,6 ani, au fost diagnosticate 1.498 de neoplasme (0,6%). Rata de incidenţă a neoplasmelor a fost cea mai mare în rîndul copiilor concepuţi prin FIV (1,5/1000) şi oarecum mai mică pentru naşterile prin inducerea ovulaţiei (1,0/1000), comparativ cu copiii concepuţi în mod natural (0,59/1000).

Studiul concluzionează că asocierea dintre FIV şi totalul neoplasmelor şi malignităţilor pediatrice este semnificativă”, spune prof. Sheiner. Cu un număr tot mai mare de descendenţi concepuţi după tratamente de fertilitate, este important ca sănătatea acestora să fie urmărită.

Sursa: medicalxpress.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *