AlimenteNutriţieŞtiriUtile

Laptele de soia şi untul vegetal nu se vor mai numi aşa

Unele produse vegetale, cum ar fi laptele de soia sau untul vegetal, nu mai pot fi vîndute sub aceste denumiri, conform deciziei de miercuri, 14 iunie 2017, a Curţii de Justiție a UE.

Tofutown este o companie germană care produce şi distribuie produse alimentare vegetariene și vegane sub denumiri ca „brînză vegetală” sau „unt vegetal”. Verband Sozialer Wettbewerb (o asociație care luptă împotriva concurenței neloiale) a considerat că e această companie încalcă regulamentele UE cu privire la „denumirile de lapte și produse lactate”.

Tofutown consideră că publicitatea nu contravine acestor reglementări, atunci cînd foloseşte termeni ca „unt” sau „cremă”, deoarece aceştia sînt întotdeauna asociaţi cu termeni de origine vegetală („unt tofu”), astfel încît lucrurile sînt clare pentru consumatori. Dar organizaţia neguvernamentală arată că denumiri precum „lapte“ sau „unt“, „brînză”, „iaurt” ar trebui să fie rezervate exclusiv pentru produsele de origine animală, exclusiv pentru produse lactate, adică produsele derivate din lapte. Iar laptele provine de la bovine, în general. Încă din 2007, un regulament european a considerat că termenul „lapte“ a fost rezervat pentru produsele de secreție mamară. „Mai mult decît atît, adăugarea menţiunii descriptive sau explicative indicînd originea vegetală a produsului în cauză, cum ar fi cele folosite de TofuTown, nu are nici o influență asupra acestei interdicții”.

Comisia a stabilit deja o listă de excepții în 2010. Denumiri cum ar fi „lapte de migdale“, „lapte de cocos“ sînt permise. Unele produse folosesc denumiri diferite pentru a rămîne în regulamente: astfel, „lapte de soia“ este uneori numit „băutură de soia“.

Sursa: medisite.fr

Comments

comments

Lasă un răspuns