12 remedii rapide pentru vînătăi

Vînătăile sînt hematoame provocate de accidente, loviri, căderi. Sînt dureroase şi inestetice, de aceea e bine să ştim cîteva sfaturi naturiste cu care putem interveni pentru a scăpa repede de aceste vînătăi urîte.

1. Ouă. Reduc eficient şi treptat vînătăile. Se fierbe un ou tare, apoi se rostogoleşte pe vînătăi, cît este încă relativ fierbinte.

2. Margarină. Aplicată pe vînătăi, margarina va ajuta la reducerea umflăturilor.

3. Comprese calde. După lovitură, sîngele se acumulează în zona afectată, provocînd vînătăi și circulație sanguină proastă. Va trebui să utilizați un prosop cald pentru a acoperi hematomul și vînătăile. Masați ușor pentru a îmbunătăţi circulația sîngelui și pentru a „topi” hematomul.

4. Cafea. Lucrînd mult timp la calculator și stînd treaz pînă tîrziu, veţi avea cearcăne şi ochi umflați. Utilizați o bucată de pînză de bumbac înmuiată în cafea neagră și aplicați pe ochi pentru aproximativ 10 minute. Aveţi grijă să nu vă intre cafea în ochi. Remediul e bun şi pentru vănătăi.maxresdefault

5. Varză. Mixaţi frunze de varză pentru a obține suc de varză și aplicaţi acest suc pe vînătăi cu ajutorul unui tampon. În plus față de capacitatea de a reduce vînătăile, varza conține și compuși antiinflamatori.

6. Ceapă proaspătă. Tocaţi ceapa şi aplicaţi-o pe zona afectată a pielii, evitînd rănile deschise.

7. Aloe Vera și pătrunjel. Pătrunjelul este bogat în vitamine și are efect de antibiotic natural. Poate ajuta la vindecarea rănilor și a vînătăilor, cu excepția rănilor deschise. Aplicaţi pe piele suc de pătrunjel. Puteţi combina acest suc cu suc de aloe. Se aplică de 3 ori pe zi pentru a diminua durerea și a elimina hematomul rapid.

8. Muştar. Este unul dintre cele mai bune remedii pentru vînătăi. Acoperiţi zonele afectate cu muştar.

9. Oțet de cidru de mere. Tăiați cîteva felii de ceapă, amestecați cu oțet de cidru de mere și aplicați pe vînătăi. Puțini oameni știu că oțetul de cidru de mere este un tratament eficient al inflamației, umflăturii și vînătăilor.

10. Vitamina C. Potrivit cercetărilor efectuate la Universitatea din Carolina de Nord, persoanele care au mai puțină vitamină C în organism sînt mai sensibile la vînătăi și aceste probleme durează de obicei mai mult. Vitamina C creează straturi de colagen care protejează corpul. Aceste straturi sînt mai subțiri pe picioare, mîini și față. Acesta este motivul pentru care vînătăile apar mai frecvent în aceste locuri, sînt mai intense și durează mai mult timp pentru a se dizolva. Pentru un risc mai mic de a avea vînătăi, puteți consuma aproximativ 1.500 mg de vitamina C pe zi. Alimente bogate în vitamina C: iaurt cu fructe, frunze verde închis.

11. Zinc. Poate ajuta la vindecarea rănilor și prevenirea umflăturilor. Experții recomandă 50-100 mg de zinc pe zi.

12. Comprese reci. Gheața este destul de eficientă în tratarea vînătăilor. Această metodă a fost cunoscută de foarte mult timp, în special sportivii folosesc mereu comprese reci pentru a reduce rapid vînătăile și durerile, deoarece gheaţa ajută la inhibarea activității celulelor nervoase și a nervilor în zona zdrobită și va atenua congestia, reducînd și umflătura în zona respectivă.

Sursa: vkool.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *