Dieta fără gluten
Acum zece ani, aproape nimeni nu ştia ce înseamnă gluten. Astăzi, dietele fără gluten, aşa-numitele „gluten-free“, sînt în mare vogă în America, şi încep să cîştige teren şi la noi în ţară. O astfel de dietă creşte nivelul de energie, topeşte depozitele de grăsime de pe abdomen şi combate balonarea. Glutenul este o proteină care se găseşte în boabele de grîu, orz şi secară şi dă consistenţa pîinii, supelor şi sosurilor. Pe cît este de gustos, pe atît este de păcătos pentru acele persoane care manifestă intoleranţă la gluten. În timp ce acestea evită glutenul pentru a nu agrava boala, alţii îl scot din alimentaţie pentru a scăpa de kilogramele în plus. Dieta fără gluten are avantajele ei, dar nu este indicată pe termen lung. Iată care este adevărul despre gluten, această substanţă prietenoasă pentru unii şi duşman pentru alţii.
Unii oameni nu pot mînca pîine
Pentru unii oameni, pastele, pîinea, cerealele sînt alimente interzise. Boala se numeşte celiachie şi este, de fapt, o intoleranţă la gluten. Organismul bolnavilor reacţionează chiar şi la o cantitate neglijabilă de gluten. Simptomele pot fi oboseală, diaree, scădere în greutate, greţuri, durere abdominală, dar şi anemii prin carenţe de fier, folaţi sau vitamina B12, aftoze bucale, artralgii, tulburări ale sistemului nervos. Aceste reacţii sfîrşesc însă cu leziuni la nivelul intestinului subţire, deficienţe nutritive şi alte afecţiuni gastrice, care, netratate, pot duce la cancer de stomac, infertilitate sau osteoporoză. Boala autoimună celiacă duce la pierderea abilităţii organismului de a absorbi anumiţi nutrienţi. De multe ori însă, intoleranţa la gluten este depistată sau asociată cu instalarea unor boli mai grave generate de gluten, precum boli sistemice sau autoimune, cancer, acnee, astm, oboseală cronică, depresie, balonări, sindromul de colon iritabil. Există şi unele persoane care au sensibilitate non-celiacă la gluten, manifestînd balonare şi intestin iritat. Se estimează ca sînt mai mult de 20 de milioane de oameni în lume cu această sensiblitate la gluten. În realitate, specialiştii cred că numărul acestora e mult mai mare, mulţi nefiind încă diagnosticaţi. Dată fiind incidenţa ridicată la această intoleranţă, au apărut nu doar restaurante, ci chiar produse fără gluten, pe care le găsim şi în supermaket. Probleme de sănătate provocate de gluten pot fi foarte grave, de aceea, pe etichetele alimentelor găsim precizată uneori formula „poate conţine urme de gluten“.
Înlocuitori pentru paste şi pîine
Glutenul este un nume comun dat proteinelor din anumite cereale, iar funcţia lui principală este de a acţiona ca liant, dînd astfel produselor coapte structura şi textura caracteristice. Glutenul se găseşte în grîu, orz, secară, ovăz. Alimente care conţin gluten sînt toate formele de pîine, prăjiturile, biscuiţii, cerealele, pastele. Ovăzul nu conţine în mod natural gluten, dar există un motiv pentru care e pe lista de produse cu gluten. Adesea, el creşte aproape de culturile de orz şi grîu. Toate produsele din făină albă de grîu, orz, extract de malţ, proteine vegetale hidrolizate şi secară au un aport crescut de gluten. O alternativă a acestora sînt cerealele obţinute din făină de orez integral şi porumb. Dacă vi se face poftă de spaghetti, alegeţi paste făcute din făină de orez, care sigur nu are gluten. Dacă aveţi poftă să ronţăiţi ceva, floricelele de porumb sînt ideale, ca alternativă la produsele cu gluten. În general, puteţi lua în considerare ca alimente fără gluten legumele, fructele, quinoa, amarantul, făina de anghinare, făina de fasole, maniocul, meiul, făina de alune, toate tipurile de orez, carnea de vită, carnea de pasăre, peştele, seminţele, ouăle şi majoritatea condimentelor. Hrişca este o alternativă perfectă pentru grîu. Dacă medicul a indicat eliminarea glutenului din alimentaţie, veţi renunţa nu numai la paste şi produse de panificaţie, ci şi la sosuri şi gemuri preparate industrial, supe la plic, dulciuri şi majoritatea conservelor. Veţi găsi gluten inclusiv în cosmetice (luciul de buze).
Cît de sănătos e să eliminăm glutenul?
În timp ce unele persoane sînt nevoite să renunţe la gluten din motive de sănătate, altele optează pentru dieta free gluten pentru a slăbi. Înainte de a începe această dietă, trebuie să ştiţi că prelungirea curei nu poate decît să ducă la apariţia carenţelor în anumiţi nutrienţi. Astfel, pîinea şi cerealele oferă necesarul de complex vitaminic B. În general, alimentele fără gluten sînt mai slabe în vitamine şi fibre faţă de cele cu gluten. La oamenii sănătoşi, absenţa bacteriilor bune din stomac (al căror număr scade odată cu lipsa glutenului) duce la constipaţie, iar echilibrul organismului este afectat. Glutenul nu este o toxină, aşa că un organism sănătos nu are niciun motiv să elimine glutenul din alimentaţie. De aceea, conform specialiştilor, pentru persoanele care doresc să slăbească ar fi mai simplu să limiteze cantităţile de amidon şi de zahăr consumate, dar fără să îşi impună restricţii la gluten. Unii experţi susţin chiar că o dietă fără gluten ţinută de persoanele care nu prezintă intoleranţă nu poate fi decît dăunătoare. Deseori, pentru succesul unei diete free gluten, se recomandă suplimente de vitamine şi calciu. Trebuie însă să înţelegem că dieta fără gluten înseamnă mai puţine alimente procesate. Dacă în locul lor alegem fructe, legume, lactate, seminţe şi multe lichide, atunci, acesta nu poate fi decît un mod de viaţă sănătos.
Să citim cu atenţie etichetele!
Potrivit nutriţioniştilor, a mînca fără gluten nu înseamnă neapărat o talie mai mică. Dacă, renunţînd la paste şi pîine, persoana mănîncă legume şi carne slabă, va pierde în greutate. Dar dacă înlocuieşte produsele care conţin gluten cu aceleaşi produse, dar din care s-a scos glutenul (există pe piaţă, spre exemplu, pîine fără gluten), atunci procesul de slăbire este puţin probabil, chiar şi cu exerciţii fizice. Dieta fără gluten începe cu achiziţionarea atentă a alimentelor, citind etichetele şi alegîndu-le doar pe cele despre care sîntem siguri că nu conţin gluten. Dieteticienii recomandă să citim cu mai multă atenţie etichetele şi să eliminăm şi cele pe care scrie „poate conţine urme de grîu“. Dacă mîncaţi în oraş, depistarea originii ingredientelor folosite va fi foarte dificilă, dar nu imposibilă, deoarece avem şi în România restaurante care oferă preparate speciale, fără gluten. Dacă v-aţi decis să ţineţi o dietă fără gluten de cîteva zile, încercaţi să vă compuneţi un meniu bazat pe trufandalele apărute în această primăvară şi pe hrişcă. Puţini cunosc această plantă supranumită grîul fără gluten. Nu este o cereală, ci o plantă ierboasă, din familia măcrişului, rubarbei şi şteviei. Fructele de hrişcă, partea comestibilă a acesteia, au 70-80% amidon, 18% proteine şi o concentraţie mare de aminoacizi esenţiali. Conţine fier, zinc, seleniu, fosfor, magneziu şi potasiu. E bogată în antioxidanţi şi fibre. 100 de grame de seminţe de hrişcă au 90 de calorii, ceea ce le fac excelente în dietele pentru scăderea în greutate. Hrişca nu are vitamine din categoria A, B şi C, dar conţine foarte multă vitamina K.
Hrişca, grîul fără gluten
Hrişca este deosebit de hrănitoare, plăcut aromată şi gustoasă. Măcinate, seminţele dau o făină superioară grîului integral. Seminţele sînt aromate şi dulci. Se pot consuma crude, fierte sau prăjite, fără să-şi piardă proprietăţile. Din făina de hrişcă se pot face pîine, prăjituri şi biscuiţi. Această plantă are un rol important în menţinerea nivelului scăzut de glucoză, ceea ce o face foarte utilă în dieta diabeticilor. Terciul de hrişcă cu lapte combate diabetul şi creşte secreţia de dopamină, iar prin aceasta, combate depresia. Hrişca este foarte utilă în dieta femeilor care manifestă sindromul ovarelor polichistice. Este recomandată pentru prevenirea şi ameliorarea afecţiunilor cardiovasculare şi a hipertensiunii arteriale. Combate hemoragiile. O altă plantă ideală pentru cei cu intoleranţă sau sensibilitate la gluten este maniocul. Este complet lipsit de gluten şi aproape complet lipsit de proteine. Maniocul este o plantă tropicală (denumită şi cassava, madioca, yucca, kappa) din ale cărei rădăcini, sub formă de tuberculi, se obţine o substanţă alimentară făinoasă, cunoscută sub numele de tapioca. Maniocul este considerat cartoful Africii, conţinînd de 2,5 ori mai multe calorii decît cartoful dulce. 600 de milioane de oameni din Africa, Asia şi America Latină depind de manioc pentru a-şi asigura hrana. Este considerată planta cu cel mai mare randament energetic dintre plantele de cultură, cu excepţia trestiei de zahăr.
Tapioca, ideală pentru deserturi
Rădăcinile maniocului sînt foarte bogate în hidraţi de carbon, în principal amidon. Tuberculii conţin calciu, fosfor şi vitamina C. Maniocul e folosit în tratamentul diareei şi malariei, a hipertensiunii arteriale, durerilor de cap, alergiilor, intestinului iritabil. Extern, tapioca, în amestec cu zeamă de lămîie, se foloseşte sub formă de cataplasmă în maturarea abceselor, furunculelor şi panariţiilor. Are calităţi antiseptice, cicatrizante şi dezinfectante. Este recomandat consumul de manioc în cazurile de gastrită hiperacidă, colită, ulcer gastrointestinal. Maniocul este consumat în diverse forme, de la rădăcină (din care se prepară ceva asemănător cartofilor prăjiţi), la făină, pîine, produse de patiserie şi terminînd cu specialităţi de băuturi. Din manioc se obţine un sirop gros, folosit drept condiment sau ca bază pentru diferite sosuri. În unele ţări sînt consumate şi frunzele, dar numai după fierbere îndelungată. Maniocul este util şi ca ingredient în furajele pentru animale. Boabele de tapioca sînt bune în budinci. Se cunosc mai multe varietăţi de manioc, în general împărţite în două mari categorii: maniocul dulce şi maniocul amar. Tapioca este comercializată sub formă de granule sau făină. Se foloseşte la prepararea aspicurilor, supelor, sosurilor, deserturilor.
Comentariile sunt închise.