Lifting facial fără injecţii şi bisturiu

Pentru întinerirea şi înfrumuseţarea tenului, există acum o nouă tehnologie medicală, care nu necesită intervenții chirurgicale şi nici injecţii.

Reîntinerea aspectului, restaurarea conturului feței sau rezolvarea bărbiei duble fără bisturiu sau injecții, aceasta este promisiunea unei noi tehnologii: liftingul facial cu ultrasunete focalizate de înaltă intensitate (HIFU).

Această tehnologie a fost introdusă în 2010 în Statele Unite. Ultrasunetele sînt destul de inofensive şi sînt utilizate de mult timp în medicina terapeutică. Cînd acestea converg, au o mare putere energetică” exlică dr. Jeanson, de la Centrul Laser Sorbona, Paris. Una dintre cele mai cunoscute aplicații ale acestor unde este ecografia.

Ultrasunetele focalizate vor produce un efect termic asupra pielii. „Cu acest dispozitiv, creăm un impact de coagulare sub piele pînă la 4,5 mm adîncime, în părțile cele mai cărnoase ale feței, la nivelul rețelei fibroase dintre hipoderm și mușchiul care susține pielea feței. Partea care a coagulat se va retrage. Va rezulta un efect de netezire şi de tensiune pe suprafața pielii, asociat cu o îmbunătățire a texturii pielii, cum ar fi strîngerea porilor. Acest efect termic activează producerea de colagen și elastină, stimulează astfel procesul de regenerare a pielii.”

transducer-ultherapyTrebuie spus că intervenția chirurgicală e recomandată „persoanelor în vîrstă, cu lăsări ale pielii semnificative”. În schimb, pentru femei şi bărbaţi de 40-50 de ani, se recomandă liftingul cu ultrasunete, adică la acele persoane care abia încep să aibă riduri în jurul ochilor, pe frunte, bărbie dublă și un pic de guşă.

Tratamentul nu este recomandat femeilor gravide, „doar din motive medico-legale.“ Sau cînd pacientul suferă de o infecție a pielii, boală inflamatorie evolutivă sau o boală autoimună. În cazul persoanelor cu implant sau aparat dentar, se pune o compresă între obraz și gingie pentru a neutraliza transducția ultrasunetelor. Nu există contraindicațiii pentru persoanele cu pistrui sau cuperoză.

La prima şedinţă, medicul examinează pielea și determină zonele pe care le va trata. Prescrie analgezice pentru a fi luate cu o oră înainte de tratament. „Trebuie spus şi că este dureros“, avertizează medicul. Aplicarea unei creme anestezice este inutilă, deoarece ultrasunetele acționează sub epidermă și dermă.

La începutul şedinţei, medicul aplică un gel conductor (ca la ecografie) pe zonele țintă. Apoi deplasează aplicatorul punct cu punct, eliberînd ultrasunetele. Pe zonele cărnoase, nicio durere, dar pe părțile osoase proeminente ale feței, veţi strînge din dinți. Intensitatea dispozitivului poate fi reglată, dar cu cît doare mai mult, cu atît rezultatele sînt mai bune.

Zonele tratate se înroşesc. Vasodilatația va dispărea destul de repede, între 3 și 48 de ore după tratment, timp în care inflamaţia feţei persistă. Sesiunea durează 30 pînă la 60 de minute, în funcție de zona tratată.

Dacă lăsarea pielii este moderată, o sesiune pe an e suficientă, pentru prevenire“, spune medicul, care poate propune o a doua sesiune la șase luni, pentru a spori efectele. Spre deosebire de injecții, efectele nu sînt imediate: „Trebuie să așteptați două-trei luni pentru a vedea rezultatul, șase luni pentru a vedea efectul optim“, spune dr Jeanson.

Liftingul durează 18-24 de luni. Singurul inconvenient este prețul: aproximativ 1.000 de euro pentru întreaga faţă.

Sursa: 20minutes.fr

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *