BoliMame şi copiiMişcare şi naturăPoluarePsihologieŞtiri

Aerul poluat afectează memoria şcolarilor

Cînd merg la școală, copiii sînt expuși unor concentrații mari de particule fine care afectează dezvoltarea lor cognitivă, sugerează un studiu.

Gazele de eșapament scad memoria de lucru a copiilor, susţine o echipă de cercetători de la Institutul de Sănătate din Barcelona. Ei au urmărit 1.200 de copii cu vîrsta cuprinsă între 7 și 10 ani, din 39 de școli, timp de un an. Publicat în „Poluarea mediului”, studiul arată o asociere între expunerea la particule fine și scăderea memoriei de lucru la acești copii.

Timp de un an, cercetătorii au raportat niveluri ridicate de poluanți atmosferici: oxizi de azot și particule fine cu un diametru mai mic de 2,5 microni (PM2,5). Aceste particule includ negru de fum, de la motoarele diesel. În același timp, copiii au completat teste de memorie și atenție. „Analiza rezultatelor arată că expunerea la PM2,5, în special negru de fum, este asociată cu o creştere a memoriei de lucru mai lentă, la 4 pînă la 5% dintre copii”, arată Álvarez-Pedrerol, principalul autor al studiului. Această legătură nu a fost găsită şi pentru oxizii de azot.

Memoria pe termen scurt ne permite să gestionăm activitățile din viața de zi cu zi, pornind de la informațiile stocate temporar (de la cîteva secunde, pînă la cîteva minute).

Potrivit acestui studiu, băieții sînt mai sensibili la efectele PM2,5 decît fetele, însă cercetătorii nu știu de ce. Pentru moment, aceasta este doar o corelație, fără a fi încă dovedită o relație cauză-efect.

Studiile toxicologice și experimentale anterioare au arătat deja că expunerile pe termen scurt la concentrații foarte ridicate de poluanți pot avea un impact puternic asupra sănătății, în special la copii, din cauza capacității pulmonare mai scăzute și a ratei respiratorii mai mari, explică Mar Álvarez-Pedrerol.

Dar cercetătorii nu doresc ca părinții să înțeleagă greșit concluzia studiului. „Nu vrem să dăm impresia că mersul la școală dăunează sănătăţii copiilor, dimpotrivă, mersul pe jos sau cu bicicleta aduce beneficii care înving impactul negativ al poluării”, spune Jordi Sunyer, co-autor al studiului. Studiile anterioare au arătat că ciclismul într-o aglomerație rămîne benefic. În plus, copiii care merg la școală cu mașina sau cu mijloacele de transport în comun nu sînt protejați de poluanţii care intră în vehicule.

Soluția este aceeași pentru toată lumea: trebuie să ne folosim mai puțin mașinile pentru a duce copiii la școală și pentru a promova transportul școlar mai puțin poluant„, conchide Mar Álvarez-Pedrerol.

Sursa: sciencesetavenir.fr

Comments

comments

Comentariile sunt închise.