Băuturile carbogazoase îngraşă

Apa carbogazificată și băuturile acidulate pot promova creşterea în greutate prin deschiderea apetitului, avertizează cercetătorii.

Cercetătorii palestinieni de la Universitatea Birzeit au ridicat problema printr-un studiu care arată că adaosul de dioxid de carbon în apa îmbuteliată poate promova creșterea în greutate prin deschiderea apetitului.

Această ipoteză a fost testată prin experimente efectuate pe șobolani și pe 20 de voluntari. Testele sugerează că apa și alte băuturi care conțin gaze au declanșat niveluri crescute de ghrelin, hormonul care stimulează apetitul digestiv. Această creștere a concentrației hormonului foamei ne îndeamnă să mîncăm mai mult, pentru a ne simți cu adevărat mulțumiţi.

În timpul experimentelor, șobolanii și voluntarii care au băut apă acidulată de dimineață au prezentat niveluri ale hormonului foamei de șase ori mai mare decît cei care au băut apă plată.

Șobolanii care au consumat băuturi carbogazoase, cu sau fără zahăr, s-au îngrăşat cu 20% mai mult decît ceilalți, care care au consumat băuturi fără gaz. Grăsimea din jurul ficatul rozătoarelor amatoare de apă acidulată a crescut.

Oamenii care au consumat băuturi acidulate şi apă cu adaos de acid au avut niveluri mai ridicate de ghrelin faţă de voluntarii care au băut apă sau băuturi răcoritoare fără gaz.

Este nevoie de studii suplimentare pentru a dovedi științific că dioxidul de carbon din lichide poate crește foamea și poate fi un factor al excesului de greutate și a obezității. Studiul a fost publicat în revista Obesity Research and Clinical Practice.

Sursa: topsante.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *