CosmeticăFrumuseţeRemediiRemodelare corporalăSilueteUtile

15 uleiuri esenţiale care dizolvă celulita

Se estimează că aproximativ 90% dintre femei sînt afectate de celulită, la un moment dat. Cauza exactă a acestei probleme nu este cunoscută,  dar se crede că sînt implicaţi factori care ţin de hormoni, genetică, dietă, îmbrăcăminte şi stil de viaţă (cum ar fi lipsa de exerciţii fizice şi fumatul).

Pentru a combate celulita trebuie acţionat la rădăcina problemei, prin eliminarea toxinelor care se acumulează în celulele adipoase. Uleiurile esenţiale pot face acest lucru stimulînd circulaţia pentru a aduce mai mult oxigen în celule, ajutînd astfel organismul să scape de celulită prin forţe proprii.

Cel mai bun mod de a utiliza uleiurile esenţiale pentru a scăpa de celulită este diluarea cîtorva picături într-un ulei de bază, amestec cu care se va face masaj pe piele, manual, cu mişcări circulare sau mai bine cu o perie pentru celulită. Geranium

1. Geranium. Provine din floare de geranium (muşcata-trandafir), folosită de-a lungul istoriei pentru igienizarea rănilor, dar şi pentru îmbunătăţirea texturii pielii. Este unul dintre cele mai bune uleiuri pentru combaterea celulitei, datorită proprietăţilor sale astringente, antiseptice, tonice, diuretice, hemostatice. În plus, se poate adresa dezechilibrului hormonal şi ajută la hidratarea pielii.

2. Rozmarin. Este unul dintre cele mai populare uleiuri esenţiale utilizate atît pentru gătit, cît şi în sănătate. Ajută în celulită prin efectul de tonifiere, care reduce apariţia adînciturilor nedorite. De asemenea, ajută la combaterea blocajului limfatic, care lucrează împotriva celulitei.d13d602dcc41d80da18975f3478ab02f

3. Lemongrass (iarbă de lămîie). Este considerat un ulei versatil, pentru că e şi stimulent şi sedativ. Are un efect astringent puternic. Ajută la eliminarea toxinelor şi îmbunătăţeşte circulaţia sîngelui, în timp ce compuşii săi diuretici reduc retenţia de lichide.

4. Seminţe de morcov sălbatic. Se spune că este unul dintre uleiurile esenţiale cele mai subapreciate, cu toate că e un puternic antiseptic, carminativ, depurativ, diuretic şi vermifug. Ajută la încetinirea procesului de îmbătrînire, menţine pielea hidratată şi luptă împotriva vergeturilor. Conţine un antioxidant puternic şi are proprietăţi detoxifiante, stimulează producţia de colagen.

5. Grapefruit. Ajută la eliminarea toxinelor din organism, inclusiv a medicamentelor sintetice. Uleiul poate fi folosit diluat în ulei de măsline sau ulei de cocos, cu care se face masaj o dată sau de două ori în pe zi.

6. Lemn de cedru. Uleiul este extras din frunze, scoarţă şi fructe de la trei tipuri de familii de arbori: cedru, tuia şi ienupăr. Acest ulei esenţial aromat a fost utilizat pentru a trata bolile respiratorii, tensiunea nervoasă şi pentru a respinge insectele. Reduce retenţia de lichide şi toxine în sînge, dar combate şi celulita. Ajută la decongestionarea ţesuturilor problematice prin extragerea excesului de grăsime.juniper-002

7. Ienupăr. Provine din acele uscate sau proaspete ale ienupărului, plantă bogată în polifenoli şi antioxidanţi. Boabele de ienupăr au fost mult timp considerate protectorii sănătăţii fizice şi emoţionale, fiind folosite în timpurile medievale pentru a alunga vrăjitoarele. Ienupărul acţionează ca un diuretic, ajutînd la tratarea celulitei. De asemenea, ajută la îmbunătăţirea circulaţiei şi eliminarea toxinelor.

8. Seminţe de ţelină. Acest ulei se obţine din seminţele zdrobite ale plantei graveolens Apium, iar proprietăţile sale sînt antireumatice, antispastice, carminative, sedative şi tonice. Uleiul ajută la eliminarea oricărui exces de lichid din organism şi oferă relaxare, stimularea sistemului nervos, un somn mai bun, rezistenţă şi vigoare. Este, de asemenea, un purificator puternic al sîngelui, care poate topi şi calculii biliari şi renali.

9. Chiparos. Uleiul esenţial de chiparos este extras din conuri, frunze şi flori ale coniferului. Este apreciat datorită capacităţii sale de a lupta împotriva infecţiilor, ajută sistemul respirator, elimină toxinele din organism şi calmează nervozitatea şi anxietatea. În masaj, stimulează circulaţia.celiulito-naikinimas-namuose

10. Mandarine. Uleiul de mandarine ajută la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine precum şi a digestiei. Este antiseptic, antispastic, depurativ, sedativ şi stomahic, proprietăţi prin care contribuie la eliminarea toxinelor din organism.

11. Portocale amare. Acest ulei ajută la creşterea metabolismului, ceea ce duce la pierderea kilogramelor nedorite şi a celulitei. Are proprietăţi antiinflamatorii şi anticancerigene, ajutînd în acelaşi timp în detoxifiere. Acest ulei se foloseşte în masajul anticelulitic.

12. Mentă. Extras prin distilarea cu vapori a vîrfurilor înflorite ale plantei, uleiul de mentă este insecticid, antiseptic, antispastic, carminativ, proprietăţi care lucrează împreună pentru a combate celulita. Acest ulei poate ajuta la metabolismul grăsimilor şi este şi mai eficient atunci cînd e combinat cu ulei esenţial de grapefruit.

13. Fenicul. Are proprietăţi diuretice puternice care ajută organismul să accelereze eliminarea deşeurilor şi scade retenţia apei în ţesuturi. Este eficient şi în spargerea depozitelor grase de sub piele. Eficienţa lui creşte în amestec cu ulei esenţial de rozmarin, cîte două picături la trei linguriţe de ulei de măsline sau de jojoba. Se amestecă bine.

14. Paciuli. Este un ulei apreciat pentru proprietăţile sale diuretice şi parfumul exotic. Poate calma şi vindeca problemele interne şi externe. Este frecvent utilizat în masajul anticelulitic şi luptă cu retenţia apei. Se freacă uşor pielea cu acest ulei.

15. Salvie. Acest ulei se aplică în timpul masajului pe corp cu o perie cu peri naturali. Se fac mişcări de periere semicirculare, îndreptate spre inimă, masînd întregulul corp sau zonele problematice. După masaj, se face duş.

Atenţie! În caz de iritare, se întrerupe utilizarea imediat. Unele uleiuri esenţiale sînt fototoxice şi nu trebuie utilizate cu două ore înainte de expunerea la soare. Uleiurile esenţiale nu ar trebui să fie luate în uz intern. Unele uleiuri esenţiale sînt nerecomandate femeilor însărcinate sau care alăptează sau persoanelor în vîrstă. Unele uleiuri esenţiale pot interfera cu medicamente şi boli.

Sursa: naturallivingideas.com

Comments

comments

Comentariile sunt închise.