Ştiaţi că?

Ştiaţi că micul dejun…?

Oamenii din diferite ţări au obiceiuri diferite la micul dejun.

  • Rusia: ceai fierbinte, o mare varietate de tipuri de pîine, mezeluri, ouă prăjite şi castraveţi muraţi. Kasha, un fel de cereale preferate mai ales de copii, se serveşte adesea cu tvorog (un soi de brînză moale) sau cu iaurt şi zahăr.
  • Turcia: pîine cu unt şi miere. Unii turci mănîncă supă de tarhană (amestec de făină, iaurt, drojdie şi o varietate de legume prăjite) şi pîine proaspătă. Ca produse de patiserie, turcii aleg su böregi (straturi de tăiţei, brînză albă moale şi pătrunjel). De băut, mai au specific ayranul (apă cu iaurt). Şi, evident, în această ţară se bea faimoasa cafea turcească, cu aromă de nucşoară.
  • Germania, Austria, Olanda şi Suedia: cereale, ouă, multe tipuri de pîine cu unt şi gem, cărnuri reci, brînzeturi, iaurt, fructe şi sucuri din fructe, ceai, cafea, ciocolată caldă sau lapte.
  • Suedia: cerealele se mănîncă cu filmjölk, un fel de lapte mai gros, între iaurt şi smîntînă.
  • Germania: ouă fierte moi.
  • Austria: după un mic-dejun uşor dimineaţa foarte devreme, mai iau încă unul mai substanţial numit Gabelfrühstück.
  • Olanda: se serveşte groene haring (hering). Iar de băut, anijsmelk, adică lapte cald aromatizat cu anason.
  • Marea Britanie: bacon, cîrnaţi, rinichi la grătar, cotlete de miel, ouă fierte tari, roşii, ciuperci, cereale, diferite tipuri de peşte afumat, ceai şi cafea, cornuri, crumpets, pîine prăjită, kedgere (preparat indian cu linte, orez şi condimente), hoppers (clătite de orez).
  • Irlanda: carne prăjită, budincă cu carne, pîine albă, uşor dulce, cu boabe de stafide.
  • Scoţia: oatcakes scones (biscuiţi cu carne de oaie şi făină de orz).
  • Ţara Galilor: Bara lawr (o algă marină comestibilă), amestecată cu cereale şi prăjită la grătar. Se mai mănîncă un gen de scoici prăjite.
  • Grecia: fructe proaspete cu iaurt, cafea fără zahăr. Mai tîrziu, mănîncă din nou, pîine, carne şi brînză.
  • Franţa, Italia, Belgia, Luxemburg: cafea cu lapte sau cappuccino şi pîine prăjită cu unt, brioşe sau croissant.
  • Bulgaria: ceai sau cafea turcească, pîine cu susan şi unt, brînză de oaie, miere, măsline, roşii, ouă fierte şi iaurt.
  • Spania şi Portugalia: o chiflă cu unt şi gem şi o ceaşcă de cafea cu mult lapte. Chocolate con churros (ciocolată cremoasă, caldă, servită cu un fel de gogoaşă îmbrăcată în zahăr şi scorţişoară).
  • SUA: ceai, cafea, cacao fierbinte, lapte, produse de patiserie, cîrnaţi, ouă, bacon, fructe şi sucuri din fructe.

Comments

comments

Comentariile sunt închise.