Aparatul respiratorBoliDecembrieRemediiUtile

7 remedii pentru gripă confirmate de ştiinţă

La primele simptome, e bine să-ţi faci o programare la medic. Pînă atunci, încearcă tratamente pentru iritaţii în gît, nas înfundat, tuse şi dureri în corp.

Dacă este doar un virus al răcelii, aceste remedii vor ajuta oricum. Iar dacă e gripă, tratamentul naturist va diminua simptomele şi va scurta boala.

Iată care sînt căile naturale de atac, aprobate şi de medici:

1. Ulei de oregano. Din cele mai vechi timpuri, vindecătorii au folosit acest ulei pentru a trata problemele respiratorii, cum ar fi tusea, răcelile, gripa, durerile în gît, bronșite. Studii ştiinţifice au demonstrat că uleiul volatil de oregano are proprietăţi antivirale, antibacteriene și antiinflamatorii. În plus, poate ajuta stomacul deranjat şi digestia prin stimularea fluxului de bilă. Prin urmare, se atenuează simptomele de greață, vărsături și diaree. Provoacă transpirație, ceea ce îl face util în reducerea febrei. Uleiul de oregano este şi o sursă bogată de vitamine și minerale naturale, calciu, magneziu, fosfor, zinc, bor, potasiu, cupru și mangan, toate contribuind la creșterea imunității. Se iau între 3 și 20 de picături diluate în apă, de patru ori pe zi. Copiii vor lua 1-3 picături, o dată pe zi. Amestecat cu ulei de măsline, acest ulei poate fi folosit la masarea pieptului şi a zonelor cu dureri musculare. Sau poate fi utilizat în inhalaţii cu aburi.

2. Extract de frunze de măsline. Este un remediu imunitar foarte puternic. Constituentul principal al frunzelor de măslin este oleuropeinul, care este antioxidant, antiinflamator, anticancer, antimicrobian, antiviral și hipolipemiant (reducerea nivelului de colesterol) şi hipoglicemiant. Se găseşte sub formă de capsule, ulei şi ceai. Pentru tratarea gripei, capsulele și ceaiurile funcționează cel mai bine.

3. Ghimbir. Combate în mod natural greața și vărsăturile, ceea ce constituie un tratament excelent pentru gripă. Ghimbirul este atît de eficient în reducerea acestor simptome încît este folosit şi pentru a combate efectele chimioterapiei. Pentru tratamentul gripei, puteți cumpăra rădăcină de ghimbir capsule, pulbere sau extracte. Foarte bune sînt şi berea de ghimbir organică sau ceaiul de ghimbir. Nu lua rădăcină de ghimbir dacă iei medicamente pentru colesterol ridicat, diabet zaharat, hipertensiune arterială sau de subţiere a sîngelui fără a consulta medicul.

4. Probiotice. Sînt bacterii benefice care mențin intestinului sănătos și puternic, întărind astfel sistemul imunitar. Ar trebui să începi să iei probiotice înainte de a contracta virusul gripal, mai ales dacă ai fost în contact cu un bolnav. Dacă tractul tău gastro-intestinal nu este apărat, ai mari şanse să te îmbolnăveşti şi tu. Probioticele sînt utile mai ales pentru copiilor, în special în timpul lunilor de iarnă. Încercați să alegeți din farmacii probiotice care conțin Lactobacillus și Bifidobacterium.

5. Apă. Bea apă cît de des poți. Dacă ai greață sau vărsături, ia înghiţituri mici şi dese.

6. Miere, lămîie şi ceai. Ajută furnizînd vitamina C şi calmînd durerile de gît.

7. Ulei de eucalipt. Te va ajuta la decongestionarea căilor nazale, dacă inhalezi din el de cîteva ori pe zi.

Cînd trebuie să ajungi urgent la medic? Atunci cînd ai cel puţin un simptom din următoarele:

  • Deshidratare – sugarii și copiii se deshidratează mai repede decât adulţii
  • Modificarea statusului mental (confuzie, letargie)
  • Respiraţie dificilă
  • Nicio ameliorare după cinci zile la adulți sau trei zile, la copii
  • Boli cronice (cancer sau afecțiuni reumatismale, de exemplu)
  • Iei medicamente care slăbesc sistemul imunitar.

Sursa: universityhealthnews.com

Comments

comments

Comentariile sunt închise.