Ştirul, uimitoarea buruiană-medicament

Ştirul, buruiana de care ne împiedicăm la tot pasul şi cu care nu ştim cum să facem să scăpăm de ea din grădini, este o plantă subestimată. A fost şi este considerată încă hrana porcilor şi a săracilor, dar se pare că este una dintre sursele de hrană ale viitorului.

Nu numai că ştirul este o buruiană comestibilă foarte răspîndită în bucătăria asiaticilor şi a latino-americanilor, dar este şi un medicament natural cu multiple întrebuinţări terapeutice. Nu degeaba este considerată planta nemuririi, ştirul are acţiune antioxidantă, antitumorală şi ajută şi în diete, pentru calitatea superioară a proteinolor conţinute. Găsim ştir la magazinele cu produse naturiste şi merită încercat ca remediu, dar şi ca aliment cu gust deosebit. 

Floare „nemuritoare”

Ştirul (amarantul) este un aliment străvechi consumat de aztecii şi mayaşii din America Centrală, dar redescoperit în epoca modernă. Este o plantă stufoasă, care ajunge la o înălţime de 5 pînă la 7 metri. Dintre cele peste 60 de specii de amarant existente în lume, ştirul, o plantă sălbatică cu flori verzi-galbene mărunte şi reunite ca într-un spic, este folosit de ţăranii români ca nutreţ pentru porci. O altă specie de amarant este plantă ornamentală, avînd frunze roşiatice şi flori roşii-vişinii care cresc într-un spic lung şi subţire. Culoarea florii este intensă şi rămîne la fel şi după ce este ruptă (floare „nemuritoare”). De fapt, numele plantei înseamnă în greceşte „floare-care-nu-se-decolorează”. Pentru cultivatori, ştirul este folositor în aerisirea solurilor (avînd un rol similar cu cel al rîmelor). Este şi indicator asupra calităţii solului. Dacă rădăcina ştirului e dreaptă şi curată, atunci acel teren e bun, iar dacă pe rădăcină cresc negi, atunci solul conţine sînt nişte otrăvuri pe care ştirul reuşeşte să le izoleze. Ştirul este o plantă valoroasă, extrem de rezistentă şi productivă, supusă unor prejudecăţi alimentare şi nu numai. Creşte în orice climă şi aproape pe orice tip de sol. Testele au arătat că producţia este de 10 tone plantă verde comestibilă la hectar, la fiecare recoltare după o perioadă de 30-40 de zile. Cu alte cuvinte, ştirul poate fi cultivat fără costuri ridicate, iar recoltele sînt bogate. Cele mai folosite părţi ale plantei sînt frunzele şi seminţele.

Aliment cu gust de nucă

După ce mult timp a fost uitat, amarantul este acum recunoscut ca un aliment foarte nutritiv. Este o pseudocereală care ar putea deveni o vedetă chiar printre vegetarieni, de vreme ce este o proteină completă. Este confundată cu cerealele pentru se prepară la fel ca boabele de hrişcă şi quinoa. La unele popoare, ştirul e la loc de cinste în alimentaţie. În Mexic sau Peru, se foloseşte amarant în multe produse tradiţionale. Spre exemplu, în Mexic din seminţele de amarant se face un desert tradiţional, iar în Peru amarantul este folosit pentru a produce un anumit tip de bere numit alegria. O altă băutură foarte populară în mexic este atole, obţinută din seminţe. În Ecuador florile sînt fierte, amestecate cu rom şi transformate într-o băutură care purifică sîngele şi care reglează ciclul menstrual. Cel mai adesea însă amarantul este utilizat combinat cu alte cereale, dar şi cu legume. Poate fi prăjit, fiert sau adăugat ca atare într-o mulţime de preparate şi poate fi folosit şi pe post de făină. Nu schimbă gustul mîncărurilor şi de aceea îl puteţi adăuga odată cu legumele în supe, ciorbe, în general, reţete de alimente fierte. Seminţele de amarant sînt foarte micuţe şi trebuie fierte puţin mai mult timp decît orezul. Pot fi adăugate în sosuri cu puţin timp înainte de a le lua de pe foc. Cînd se răceşte, amarantul fiert are o consistenţă gelatinoasă şi poate fi folosit pentru a prepara gemuri de fructe, fără a folosi îndulcitor. Gătit, amarantul are un gust uşor dulceag şi o consistenţă ca de terci. La micul dejun, e bun fiert cu fructe, nuci, scorţişoară, miere. Poate fi consumat şi ca popocorn-ul. Se prăjesc seminţele în tigaie fără ulei, mişcîndu-se tigaia continuu, ca la obţinerea floricelelor. Combinat cu orez brun, conferă preparatului aromă de nucă şi gust uşor picant.

Proteine de calitate superioară

În medicina tradiţională, întrebuinţările ştirului sînt nenumărate. Deşi ovăzul este indiscutabil cereala „care absoarbe” colesterolul, amarantul pare să fie aproape la fel de eficient în scăderea nivelului de colesterol rău, fiind o alternativă viabilă pentru persoanele cărora pur şi simplu nu le place ovăzul. Frunzele tinere de ştir au cele mai puternice calităţi terapeutice. La o anumită vîrstă, frunza de ştir are o activitate antibiotică de neegalat nici măcar de antibioticele din farmacie. Frunzele conţin cu 25% mai multe proteine şi mult mai multă lisină (proteină de înaltă calitate, indispensabilă pentru refacerea ţesuturilor şi producerea de anticorpi) decît orice produs obţinut din porumb sau alte cereale, şi mai multă metionină decît soia. Conţinutul mare de proteine este dublat de coeficientul excepţional de asimilare în organismul uman a acestora: 75% în cazul amarantului, faţă de 44% al arahidelor sau 68% al soiei. Ştirul are şi cantităţi importante de provitamină A (beta-caroten), un compus vital pentru milioane de malnutriţi, care riscă orbirea. Fibrele din amarant ajută la stabilizarea glicemiei. Frunzele şi seminţele oferă trei sferturi dintre aminoacizii de care organismul nostru are nevoie. O ceaşcă de amarant gătit conţine 9,35 de grame de proteine, iar necesarul zilnic pentru o femeie este de 46 de grame de proteine. Pe lîngă proteine, amarantul mai este bogat şi în calciu şi fier, magneziu, fosfor, cupru şi mangan. Dintre vitamine, conţine vitaminele A, B6, K, C, acid folic şi riboflavină. Seminţele de amarant sînt foarte bogate în fier, element foarte important în combaterea anemiei şi creşterea copiilor. Nu conţine gluten şi de aceea e recomandat şi persoanelor care prezintă intoleranţă la această substanţă.

Acţiune antitumorală

Ştirul este o extraordinară sursă de squalen, compus care se obţine în principal din ficatul de rechin şi de balenă. Studii recente au arătat că uleiul de ştir este de 8 ori mai bogat în squalen decît cel din ficat de rechin. Squalenul este un compus antioxidant extrem de puternic, care are printre altele capacitatea de a ajuta la epurarea organismului, la înlăturarea efectelor nocive ale poluării mediului. Cercetări recente au arătat rolul squalenului în inhibarea dezvoltării vascularizării tumorilor şi deci în reducerea extinderii metastazelor şi în stagnarea dezvoltării tumorilor maligne la sîni, plămîni, prostată şi creier, iar în anumite cazuri chiar s-a constatat eradicarea tumorilor. De asemenea, squalenul este implicat în controlul alergiilor, astmului, diabetului, candidozelor, inflamaţiilor şi are o contribuţie importantă la îmbunătăţirea memoriei şi a funcţionării creierului în general. Uleiul de amarant modulează fluiditatea membranei celulare şi o stabilizează, cunoscîndu-se că în cazul persoanelor care suferă de hipertensiune arterială membrana celulară este afectată. Unii cercetători consideră squalenul ca fiind cel mai bun stimulator imunitar. Amarantul este o sursă bună de acizi graşi polinesaturaţi şi conţine vitamina E în cantităţi similare uleiului de măsline. De asemenea, amarantul este uşor de digerat, poate fi un înlocuitor grozav al orezului şi este recomandat în curele de slăbire, deoarece este bogat în fibre şi proteine şi are puţini carbohidraţi. 18-05-201311-23bigstock-amaranth-popping-g

Afrodisiac, tonic şi agent de întinerire

Seminţele de ştir sau uleiul din seminţe de ştir au un rol important în tratamentul conex al celor care suferă de boli cardiovasculare (în special hipertensiune arterială), de cei cu dislipidemii (care au valori crescute ale colesterolului şi/sau trigliceridelor). Ştirul sălbatic se bucură de o mare faimă ca afrodisiac. În medicina tradiţională este folosit ca tonic, astringent, nutritiv, în tratamentul diareei şi ca antihemoragic (scaune cu sînge sau polimenoree). Ceaiul se foloseşte pentru gargară, în cazul durerilor de gît sau a aftelor, şi pentru spălături externe a eczemelor. Decoctul se prepară dintr-o lingură de rădăcină mărunţită, fiartă cîteva minute în 250 ml apă, din care se beau două căni pe zi. Efecte mult mai puternice are infuzia din două linguri de seminţe lăsate cîteva minute într-o cană cu apă clocotită. Se beau două-trei căni zilnic. Aceste preparate se utilizează frecvent în tratamentul impotenţei în ţări ca India şi Pakistan. Contra anemiei, este bun decoctul, iar băile calmante ajută în tulburări nervoase. Peste 300-400 grame de pulbere de ştir se toarnă 2 litri de apă clocotită. Se fierbe într-o cratiţă timp de 15 minute, apoi se lasă la răcit şi se strecoară. Fiertura se adaugă în apa din cada de baie. Această îmbăiere este recomandată de 2-3 ori pe săptămînă, timp de 20-30 de minute. Este benefică şi pentru diverse boli de piele, alergii şi erupţii cutanate. Pentru a-i spori efectul, se poate adăuga şi muşeţel. În cosmetică, se folosesc frunze şi tulpini de ştir, frunze de mentă, flori de muşeţel şi urzică. Se mărunţesc şi se amestecă bine. Peste 2-3 linguri din acest amestec se adaugă o jumătate de litru de apă clocotită şi se lasă la infuzat timp de 2-3 ore. Se strecoară şi se bea un pahar, înainte de culcare, adăugînd o linguriţă de miere.

Uleiul de ştir, bun în diabet

De la ştir se consumă partea verde, tînără, dar şi seminţele. Frunzele sînt delicioase sub formă de salată, iar seminţele sînt bune de cules atunci cînd se scutură uşor. Sub formă de infuzii şi decocturi din boabe, ştirul este benefic în bolile de ficat şi inimă, pentru combaterea infecţiilor şi tulburărilor gastro-intestinale, anemie, beri-beri, diabet, obezitate, boli de piele, stomatită, parodontoză, ulcer, ateroscleroză. Au existat cazuri cînd copii bolnavi de enurezis (eliminarea involuntară a urinei) s-au vindecat cu ceai de ştir într-o săptămînă. Uleiul de ştir poate fi preparat şi acasă, proprietăţile extrasului fiind aceleaşi cu cele din industria producătoare de uleiuri. Astfel, este mult mai ieftin, evitîndu-se totodată riscul achiziţionării unor produse contrafăcute. Este benefic persoanelor care suferă de diabet, boli ale sistemului cardiovascular, ale tractului gastro-intestinal, cu afecţiuni de ficat şi rinichi. 100 de grame de seminţe de ştir se prăjesc puţin într-un vas termorezistent din sticlă, pînă ce se simte o uşoară aromă, apoi se zdrobesc cu un pisălog din lemn. Pulberea obţinută se amestecă bine cu 250 de ml ulei de măsline şi se toarnă într-un recipient de sticlă. Se închide cu un dop şi se lasă într-un loc răcoros, timp de o lună, agitând sticla zilnic. Uleiul poate fi folosit cînd devine uşor transparent. Se păstrează la frigider, maximum un an.

Atenţie la oxalaţi!

Consumul şi utilizarea produselor pe bază de ştir nu produc efecte adverse. Nu se cunosc contraindicaţii. Problemele care apar sînt cauzate de prezenţa în cantităţi ridicate a acidului oxalic, care are un rol important în formarea calculilor renali (de tip oxalaţi sau cu compoziţie mixtă), inhibă absorbţia calciului şi zincului, şi influenţează negativ persoanele care suferă în general de afecţiuni ale rinichilor, gută, artrită reumatoidă, polireumatism articular. De asemenea, ca la orice plantă verde, nitraţii din frunze se pot transforma în nitriţi (similar spanacului) în urma reîncălzirii frunzelor gătite.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *