Ce greşeli facem cînd ne luăm tensiunea şi cum se măsoară corect?
Cercetările recente demonstrează că metoda comună de măsurare a tensiunii arteriale nu e întotdeauna exactă. Factori cum ar fi poziția corpului, activitatea, nervozitatea, dimensiunea manșetei pot afecta rezultatul testului. Nici tratamentul medical standard nu este lipsit de riscuri.
Mulţi oameni suferă de tensiune arterială crescută și doar jumătate dintre aceștia o ţin sub control, expunîndu-se la boli cardiovasculare, boli de rinichi, accident vascular cerebral și pierderea vederii.
Sistolă şi diastolă
Tensiunea arterială este forța necesară pentru a împinge sîngele prin arterele care vin de la inimă cu sînge bogat în oxigen. Cînd măsurați tensiunea arterială, obțineți o valoare ridicată (sistolică) și o valoare scăzută (diastolică). Numărul mare reprezintă cea mai mare presiune care apare în vasele de sînge, în timp ce inima se contractă. Valoarea scăzută reprezintă presiunea în artere, între bătăile inimii, cînd inima este relaxată.
De obicei, presiunea sistolică oferă cele mai multe informații despre cît de rigide sînt arterele și cît de multă presiune este necesară pentru a împinge sîngele în corp. Este un factor major de risc pentru bolile cardiovasculare.
Hipertensiune
O tensiune arterială sistolică sau diastolică ridicată poate fi suficientă pentru a pune diagnosticul de tensiune arterială crescută.
Studiile recente au demonstrat că riscul de deces din cauza bolilor cardiace și accident vascular cerebral se dublează la fiecare creștere cu 20 mmHg a tensiunii arteriale sistolice sau cu 10 mmHg a presiunii diastolice, la persoanele cu vîrsta cuprinsă între 40 și 89,3 ani.
Tensiunea arterială ridicată sau hipertensiunea arterială e diagnosticată atunci cînd presiunea sistolică e mai mare sau egală cu 140 mmHg, iar cea diastolică e mai mare sau egală cu 90 mmHg. Cu toate acestea, pentru a şti ce tratament să prescrie, medicul trebuie să aibă mai întîi o măsurătoare exactă a tensiunii arteriale.
Cum se măsoară tensiunea arterială?
Metoda prin care se măsoară tensiunea arterială a fost inventată în 1881 și rafinată în 1905, cînd chirurgul rus Nikolai Korotkoff a descoperit diferența dintre măsurătorile tensiunii arteriale sistolice și diastolice. Astăzi, sfigmomanometrul, aparatul care măsoară tensiunea arterială, înregistrează apariţia şi dispariţia sunetelor din artere, cunoscute sub numele de sunete Korotkoff, ca metodă standard de măsurare a tensiunii arteriale.
La artera brahială. Manșeta de presiune arterială măsoară, de obicei, tensiunea din artera brahială a braţului, dar aceasta poate fi măsurată și din artera femurală din coapsă.
La aortă. Dar măsurătorile centrale ale tensiunii arteriale aortice sînt adesea considerate un marker mai bun al bolilor cardiovasculare și reprezintă un indicator mai bun al presiunii pe care o au organele, cum ar fi creierul și rinichii. Dezavantajul acestei metode este că necesită o procedură invazivă.
Diferenţe mari
Deoarece diferențele mari între măsurătorile centrale aortice și periferice (braț sau picior) ar putea afecta decizia de tratare a hipertensiunii arteriale, cercetătorii au efectuat un studiu pentru a compara diferențele dintre cele două măsurători. Ei au folosit datele de la mai mult de 2.500 de persoane, între anii 1950 și 2016.
Specialiştii au descoperit că măsurătorile periferice cu manşetă au fost mai corecte faţă de standardul de referinţă (metoda invazivă), la persoanele care au avut tensiune arterială mai mică de 120/80 sau mai mare de 160/100. La aceste extremități ale spectrului de risc, precizia a fost de pînă la 80%. Restul populației cu T.A. situată în intervalul mediu de măsurători sistolice (între 120 și 159 mmHg) și diastolice (între 80 și 99 mmHg), precizia măsurii a scăzut dramatic: între 50% și 57%.
Factori care influențează precizia tensiunii arteriale
1. Dimensiunea manșetei. Poate schimba semnificativ tensiunea arterială. Utilizînd o manşetă prea mică, puteţi mări în mod artificial valoarea sistolică situată între 10 mmHg și 40 mmHg.
2. Plasarea manșetei. Manșeta trebuie așezată pe un braț gol, nu pe îmbrăcăminte, cu marginile manșetei aliniate și poziționate la nivelul inimii, la aproximativ 2,5 cm deasupra cotului. Mîneca bluzei ar trebui să fie suflecată.
3. Abilitatea auditivă. Multe dintre aparatele utilizate astăzi în spitale și unele clinici sînt automate și nu e nevoie ca o persoană să asculte sunetele lui Korotkoff în artera brahială. Cu toate acestea, şi o persoană care ascultă sunetele din artera brahială poate greşi. Cei care nu aud bine sunetele din stetoscop pot înregistra valori eronate ale presiunii arteriale.
4. Calibrarea aparatului. Dispozitivele pentru uzul la domiciliu și cele automate trebuie să fie calibrate cu precizie pentru a asigura o citire corectă. Un studiu a demonstrat că unele tensiometre au funcţionat incorect în 15% dintre cazuri. Citirile de la aceste aparate pot avea un impact negativ asupra recomandărilor de tratament.
5. Poziția corpului. Are o mare legătură cu măsurarea corectită a tensiunii arteriale periferice. Poziția corectă cere ca picioarele să fie așezate pe podea, spatele să se sprijine pe spătarul scaunului, picioarele să nu fie încrucişate timp de cel puțin cinci minute și brațul să fie sprijinit în timp ce stați jos.
6. Activitate. Vorbitul cu persoana care ia tensiunea arterială poate crește presiunea sistolică cu 10 mmHg, iar o vezică plină poate crește sistola cu 10 mmHg. Înainte de a lua tensiunea arterială, este important să stați liniștit timp de trei pînă la cinci minute și să nu faceşi efort timp de cel puțin 30 de minute înainte de citire.
7. Hipertensiune albă. În acest caz, tensiunea arterială măsurată la cabinetul medical e 140/90 mmHg sau mai mare, dar e mai mică la domiciliu. Pentru unii oameni, vederea medicului este o experiență stresantă, care poate crește temporar tensiunea arterială. Se estimează că 15% pînă la 30% dintre persoanele cu hipertensiune arterială înregistrată au hipertensiune albă.
8. Nicotină, cofeină sau alcool. Toate trebuie eliminate cu 30 de minute înainte de măsurarea presiunii.
Atît presiunea anormal de mare, cît și presiunea scăzută pot fi legate de riscuri pentru sănătate.
Evaluarea riscului de HTA fără a măsura tensiunea arterială
O metodă neinvazivă de măsurare a riscului de hipertensiune arterială fără a vizita cabinetul medicului este utilizarea raportului talie-șold. Cercetările sugerează că mărimea taliei poate fi o măsură eficientă pentru evaluarea riscului de hipertensiune arterială asociată obezităţii. Dacă aveți un raport ridicat, de exemplu, aveţi mai multă grăsime în jurul taliei decît pe șolduri, există un risc crescut de hipertensiune asociată obezității.
Pentru a calcula raportul dintre talie și șold, măsurați circumferința șoldurilor peste fese și talia în zona cu circumferința cea mai mică, chiar deasupra buricului. Apoi împărțiți valoarea de la talie la cea de la şolduri. Clinica Mayo din SUA utilizează următoarea grilă de raporturi talie-șold pentru a evalua riscul pentru sănătate:
Excelent Bun Mediu Cu risc
Bărbaţi <0.85 0.85 – 0.89 0.9 – 0.95 >0.95
Femei <0.75 0.75 – 0.79 0.8 – 0.86 >0.86
Cauze
În mod obișnuit, tensiunea arterială ridicată este un simptom al rezistenței la insulină și leptină. Aceasta înseamnă că marea majoritate a oamenilor ar putea să-și normalizeze tensiunea arterială cu modificări în dietă și stil de viață, pentru a evita efectele secundare ale medicamentelor antihipertensive. Cu toate acestea, dacă luaţi în prezent medicamente, este important să rămîneți pe medicamente în timp ce efectuați modificări ale dietei pentru a reduce potențialul de accident vascular cerebral sau atac de cord în timp ce în mod natural aduceți tensiunea arterială în limite normale.
Unul dintre răspunsurile primare la o dietă bogată în carbohidrați și alimente prelucrate este o producție excesivă de insulină și leptină. Pe măsură ce acestea cresc, crește şi tensiunea arterială. Nivelurile crescute ale acidului uric sînt, de asemenea, asociate cu hipertensiunea. Aceasta înseamnă că programul pe care îl alegeți ar trebui să vizeze și normalizarea sensibilității la insulină și a nivelului acidului uric. Eliminînd excesul de zahăr și fructoză, veţi aborda toate aceste probleme simultan.
Tratamentul medicamentos
Medicamentele beta-blocante utilizate în mod obișnuit în tratamentul hipertensiunii arteriale vin cu o listă de efecte secundare, inclusiv insuficiență cardiacă sau infarct, afectarea funcției renale, depresie și colită ischemică. Diureticele pot fi folosite pentru a vă ajuta organismul să reducă o supraîncărcare cu lichide. Efectele secundare pot include sindromul Stevens-Johnson, afectarea auzului, durerea abdominală și durerea artritică. Blocanții canalelor de calciu sînt un tip de medicamente antihipertensive la care efectele secundare includ edem, amețeli, sîngerări ale nasului, erupții cutanate și tinitus. De fapt, niciunul dintre medicamentele pe care medicul le poate prescrie pentru a controla tensiunea arterială nu e lipsit de efecte secundare.
Cele mai bune măsuri
1. Grăsimea trans declanșează ateroscleroza (întărirea arterelor), un alt factor de risc al hipertensiunii. Evitînd toate grăsimile trans sau grăsimile hidrogenate (margarine, uleiuri vegetale, produse pe bază de unt și produse de panificație), veţi preveni eficient ateroscleroza.
2. Evitarea alimentelor procesate (deoarece cele mai multe dintre acestea sînt bogate în zahăr/fructoză, cereale, grăsimi dăunătoare și ingrediente artificiale)
3. Consumul de alimente ecologice, locale
4. Adăugarea de grăsimi sănătoase în dietă: avocado, unt, gălbenuș de ou, nucă de cocos și ulei de nucă de cocos, nuci crude.
5. Postul intermitent este unul dintre modurile cele mai eficiente pentru a vă normaliza sensibilitatea la insulină/leptină. În esență, postul intermitent înseamnă să mănînci toate caloriile în timpul unei anumite ferestre de timp în fiecare zi și să postești în restului timpului. Cînd mănînci, corpul tău reacționează prin ridicarea insulinei și a leptinei.
6. Exerciţii regulate.
Sursa: mercola.com
Comentariile sunt închise.