Untura, pe lista celor mai sănătoase uleiuri de gătit

Cînd vine vorba de uleiuri de gătit, rafturile magazinelor sînt încărcate cu aproape orice opțiune imaginabilă. Dar nu toate uleiurile sînt sănătoase. Iată-le pe cele mai bune, iar printre ele, surprinzător, se numără şi untura.

1. Uleiul de măsline extra virgin

Dieta mediteraneană, care a fost urmată de cîțiva dintre cei mai sănătoşi şi mai longevivi oameni din lume, conţine ulei de măsline, cu capacitatea de a reduce riscul de boli de inimă şi colesterolul şi de a regla nivelul zahărului din sînge. Acesta este motivul pentru care consumul de ulei de măsline a crescut în decursul anilor de la 29 de tone în 1980, la 327 de tone în 2015, conform IndexMundi.

Pentru circulaţia sanguină. Acest ulei, care este făcut din fructul măslinului, este bogat în acizi graşi mononesaturați (grăsimi alimentare sănătoase), care au capacitatea de a normaliza coagularea sîngelui.

Pentru sănătatea creierului. Acest ulei luptă împotriva declinului cognitiv asociat vîrstei, deoarece protejează împotriva inflamației în exces, a stresului oxidativ şi a altor factori care pot duce la demență sau boala Alzheimer. De asemenea, poate contribui la stimularea stării de spirit şi duce la o gîndire mai clară şi mai concentrată, deoarece creierul are nevoie de o cantitate semnificativă de acizi graşi. 22-Best-Benefits-Of-Olive-Oil-Jaitun-Ka-Tel-For-Skin-Hair-And-Health3

Pentru starea de spirit. Uleiul de măsline reduce riscul depresiei. Cercetările efectuate la Universitatea din Las Palmas, Spania, au constatat că atunci cînd au fost comparaţi participanții care consumau în mod regulat grăsimi trans cu cei ale căror grăsimi alimentare au constat în principal din ulei de măsline, consumatorii de grăsimi trans au avut un risc de depresie crescut cu 48%.

Contra cancerului. Experții de la Universitatea Autonomă din Barcelona au descoperit un mecanism prin care uleiul de măsline protejează împotriva cancerului de sîn. Ei au ajuns la concluzia că uleiul a redus activitatea p21Ras, o oncogenă, prevenind astfel deteriorarea ADN-ului şi încurajînd moartea celulelor tumorale.

Contra diabetului. Există dovezi ştiințifice care susţin că grăsimile mononesaturate din uleiul de măsline oferă efecte benefice asupra sensibilității la insulină şi contribuie la scăderea riscului de diabet zaharat de tip 2, deoarece acizii graşi influențează metabolismul glucozei. Consumul de ulei de măsline poate preveni pofta de zahăr şi supraalimentarea, diminuînd riscul complicațiilor diabetului.

Pentru sănătatea pielii. Dietele bogate în grăsimi sănătoase precum cele din uleiul de măsline pot ajuta la combaterea efectelor dăunătoare asupra pielii ale razelor UV, radicalilor liberi, toxicităţii. Este o sursă excelentă de vitamina E, care accelerează vindecarea rănilor, combate infecțiile şi dezechilibrul hormonal răspunzător de probleme de piele, cum ar fi eczema şi acneea.

2. Uleiul de cocos organic extra virgin

Sursă de energie. Uleiul de cocos este una dintre cele mai bogate surse de grăsimi saturate unice, precum acidul lauric, acidul capric şi acidul caprilic. Aceşti acizi graşi au proprietăți antifungice şi antimicrobiene, sînt mai uşor de digerat şi sînt aproape instantaneu transformaţi în energie, în special pentru creier.images

Contra inflamaţiilor. Un studiu din 2014 din India a demonstrat că nivelul ridicat de antioxidanți din uleiul de nucă de cocos a reuşit să reducă inflamația şi să vindece artrita chiar mai eficient decît medicamentele. Inflamația a fost descoperită ca fiind o cauză majoră a unor boli precum artrită şi boli cardiace, diabet, migrene, cancer, accident vascular cerebral, durere cronică, neuropatie periferică şi probleme tiroidiene.

Pentru slăbit. Cercetările din Brazilia din 2009 s-au axat pe asocierea între pierderea în greutate şi consumul de ulei de nucă de cocos la femei şi a constatat că uleiul a redus grăsimea abdominală. Alte studii au arătat că doar o singură injecție de acid capric a dus la „iniţial, o scădere rapidă, apoi treptată a consumului alimentar şi o pierdere a greutății corporale”. Experții au descoperit că acidul capric oferă o îmbunătățire semnificativă a funcționării tiroidei şi o încurajare a organismului de a arde grăsimi pentru energie.

Contra hipertensiunii. Mulți oameni sînt încă sub impresia că un consum de grăsimi saturate ridică riscul unor probleme cum ar fi hipertensiunea arterială şi bolile de inimă, dar uleiul de măsline şi grăsimile sănătoase din uleiul de nucă de cocos ajută la creşterea colesterolului bun şi la convertirea colesterolului rau în colesterol bun. Acest lucru îmbunătățeşte sănătatea inimii, reducînd în acelaşi timp riscul bolilor de inimă. Un studiu a demonstrat că, în timp ce uleiul de palmier nesaturat a crescut presiunea sanguină, grăsimea saturată din uleiul de nucă de cocos a redus-o.

3. Uleiul de avocado

Datorită nivelului ridicat de antioxidanți, consumul de ulei de avocado poate ajuta la neutralizarea radicalilor liberi care duc la o gamă largă de boli.sliced-and-halved-avocado-and-oil-facebook

Ideal pentru gătit. Compoziția uleiului de avocado este similară cu cea a uiuleiul de măsline. Are o multitudine de beneficii pentru sănătate şi un punct de fumegare extrem de ridicat, ceea ce îl face ideal pentru gătit. Gătitul cu uleiuri la temperaturi mai mari poate crea acele grăsimi trans care contribuie în mod decisiv la boli de inimă, cancer şi alte afecțiuni cronice de sănătate.

Contra colesterolului rău. Avocado şi uleiul de măsline sînt cele mai eficiente pentru creşterea colesterolului bun (HDL). De asemenea, s-a demonstrat că reduce  colesterolul rău şi scade tensiunea arterială.

Contra bolilor oculare. Uleiul de avocado este o sursă bună de luteină (carotenoid), care se găseşte în mod natural în ochi şi funcționează ca antioxidant care oferă beneficii sănătății ochilor. Consumul luteinei în mod regulat poate reduce riscul bolilor oculare precum degenerescența maculară şi cataracta.

Pentru piele. Acizii graşi din uleiul de avocado sînt benefici pentru piele. S-a demonstrat că ajută la vindecarea rănilor şi îmbunătățeşte simptomele în psoriazis.

4. Grăsimile animale

Surprinzător, untura şi seul sînt şi ele considerate sănătoase ca uleiuri de gătit, dar este important să alegeți grăsimile care provin de la animale hrănite cu iarbă, deoarece conținutul de acizi graşi variază în funcție de ceea ce mănîncă. Dacă animalele sînt hrănite cu boabe, grăsimea lor va conține o mulțime de grăsimi polinesaturate, dar dacă sînt hrănite cu iarbă, untura va avea mai multe grăsimi mononesaturate şi saturate.slide_347017_3667936_free

Bună la prăjit. Experții spun că atunci cînd vine vorba de gătit, prăjirea în grăsimi animale bogate în saturați este preferabilă prăjirii în ulei de porumb sau de floarea-soarelui. Dintre tipurile de grăsimi animale, untura este, fără îndoială, cea mai bună alegere, din cauza bogăţiei de grăsimi mononesaturate. Untura este alcătuită din 50% grăsimi mononesaturate, în timp ce untul conţine 32%. În forma sa naturală, untura nu conţine grăsimi trans.

Cu toate că untura conține mai multe grăsimi saturate decît uleiurile vegetale, nu rîncezeşte atît de repede şi are un punct de fumegare mai mare, făcînd-o mai bună pentru prăjire şi gătit. Şi, aşa cum ştiu bucătarii, face ca alimentele să aibă gust mai bun.

Sursă de vitamina D. Untura este a doua sursă cea mai bogată în vitamina D după uleiul de ficat de cod, o lingură conținînd 1.000 UI. Deoarece este o vitamină solubilă, are nevoie de acizi graşi pentru a fi absorbită şi utilizată în organism, făcînd untura cu adevărat sursa ideală pentru vitamina D.

Sursa: naturallivingideas.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *